Guvernul britanic a anunţat miercuri că prezintă în Parlament un proiect de lege vizând să pună capăt, la finalul perioadei de tranziţie post-Brexit, accesului automat de care dispun vapoarele statelor membre ale Uniunii Europene (UE) în apele cu peşte ale Regatului Unit, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Proiectul prevede ca regatul să iasă din Politica Comună a Pescuitului (PCP) la finalul perioadei de tranziţie post-Brexit, la 31 decembrie, şi să dea ţării puterea de a acţiona ca stat de coastă independent.

”În viitor, accesul la peşte în apele teritoiale britanice va fi o problemă pe care Regatul Unit urmează să o negocieze, iar noi vom decide reguli pe care vapoarele străine să le urmeze”, a anunţat într-un comunicat Ministerul Mediului, Alimentaţiei şi Agriculturii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Reluarea controlului apelor britanice cu peşte, un simbol al susţinătorilor ieşirii regtalui din Uniune, ar putea avea repercusiuni mai largi, de exemplu asupra sectorului financiar britanic, în contextul în care Bruxellesul şi Londra negociază ultimele detalii ale divorţului.

Britanicii au anunţat în trecut că vor să separe, în negocierile lor cu UE, problema accesului în apele lor teritoriale de cea a cantităţii de peşte britanic exportat către UE.

Actuala politică a UE permite tuturor vapoarelor eropene să aibă acces în ape şi în zonele de pescuit ale statelor membre UE, ceea ce favorizează competiţia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.