Paisprezece poliţişti au fost răniţi în timpul demonstraţiilor care au avut loc sâmbătă în centrul Londrei, în semn de solidaritate cu mişcările de protest din Statele Unite, a anunţat Cressida Dick, şefa poliţiei din capitala britanică, citat de Reuters.
Agresiunile au fost „şocante şi complet inacceptabile”, a spus ea duminică.
După ce în mare parte din zi demonstraţia a fost paşnică, câţiva oameni s-au confruntat cu poliţia călare.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Sunt profund întristată că o mică parte dintre protestatari au devenit violenţi faţă de poliţie în centrul Londrei, ieri seară. Asta a dus la rănirea a 14 ofiţeri”, a transmis într-un comunicat Cressida Dick, comisar al Metropolitan Police Service. „Numărul agresiunilor este şocant şi complet inacceptabil”.
Poliţia a transmis că săptămâna aceasta alţi 13 agenţi de poliţie au fost răniţi în timpul protestelor la care au fost făcute câteva arestări.
Sâmbătă, un poliţist a necesitat internare, după ce a căzut de pe cal, iar poliţia a spus că rănile suferite de ea nu îi pun viaţa în pericol.
Pentru duminică sunt plănuite noi proteste în Londra. Dick i-a îndemnat pe manifestanţi să găsească alte modalităţi de a-şi face auzite părerile care „să nu implice ieşirea în stradă” din cauza riscului de răspândire a noului coronavirus.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.