Marea Britanie şi Uniunea Europeană (UE) se confruntă în continuare cu probleme persistente care împiedică încheierea unui acord cu privire la viitoarea lor relaţie, a anunţat miercuri un membru al Guvernului britanic, secretarul de stat însărcinat cu Locuinţele Robert Jenrick, relatează Reuters.
”Rămân rezonabil de optimist, dar nu am nimic nou să vă anunţ (miercuri)”, a declarat la Sky News Robert Jenrick.
”Există în continuare aceleaşi subiecte profunde de dezacord (...). Lucrăm la aceste probleme, negociatorii vor continua”, a adăugat el.
”Însă, pentru moment nu există progrese suficiente. Premierul (Boris Johnson) are sentimentul că este un acord pe care nu-l poate semna”, a adăugat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...