Lituanienii au strâns peste cinci milioane de euro, într-o colectare publică de fonduri, cu scoul de a cumpăra o dronă militară Ucrainei, în semn de susţinere faţă de această ţară care luptă împotriva invaziei Rusiei, relatează AFP.
Banii necesari cumpărării unei drone turceşti de tip Bayraktar TB2 au fost strânşi în trei zile şi jumătate, printr-o strângere de fonduri care s-a încheiat sâmbătă seara în această ţară baltică cu 2,8 milioane de locuitori.
”Este probabil pentru prima oară în istorie când cetăţenii unui stat pot să cumpere şi să doneze armament atât de greu altui stat”, declară influenţatorul Andrius Tapinas, fondatorul postului local de televiziune online Laisves TV, care se află la originea acestei iniţiative.
Laisves TV a anunţat că urmează să transfere banii strânşi Ministerului lituanian al Apărării, care urmează să achiziţioneze drona şi muniţia necesară.
Ministrul lituanian al Apărării Arvydas Anusauskas a anunţat duminică că adjunctul său urmează să efectueze o vizită în Turcia, la începutul săptămânii viitoare, pentru a semna o scrisoare de intenţie în vederea acestei achziţii.
”Va fi multă hărţogărie” i-a avertizat ministrul pe jurnalişti.
Însă ”aşteptăm o primire binevoitoare din partea tuturor”, a adăugat el.
Dronele turceşti de luptă, o mândrie a Ankarei, cu care s-a dotat Ucraina, au intrat în acţiune în primele ore la invaziei ruse, iar potrivit Kievului s-au dovedit o armă deosebit de temută în lupta împotriva forţelor ruse.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...