Liceul Nervi-Severini din Ravenna, în nordul Italiei, urmează să le acorde elevelor care suferă de dismenoree posibilitatea de a beneficia de două zile de ”concediu menstrual” pe lună - o premieră în Italia, relatează RaiNews.
Această iniţiativă a pornmit chiar de la liceene.
Reprezentantele elevelor în Consiliul liceului au subliniat că multe fete suferă uneori de crampe mensturale atât de puternice, încât le împiedică desfăşurarea normală a activităţilor, potrivit televiziunii publice italiene.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În susţinerea spuselor lor, liceenele au cules mărturii de la 16 colege şi au cerut apoi instituţiei să introducă o formă de concediu menstrual asemănător unui concediu aprobat în primă lectură pentru salariatele din Spania.
Această propunere a fost acceptată de către directorul liceului, Gianluca Dradi, citat de postul italian.
”Aceasta este, probabil, prima iniţiativă de acest fel din Italia”, declară directorul, care a ţinut prima pagină în mai 2022, când a autorizat implementarea strigării neutre a catalogului în liceu.
Această măsură prevede posibilitatea ca elevii care se află în cursul unei proceduri de schimbare de sex să-şi aleagă prenumele cu care vor să fie desemnaţi în acest document neoficial şi în e-mailuri.
Liceul Nervi-Severini se află din nou în atenţia presei italiene cu privire la această măsură care le permite elevelor să beneficieze de două zile de ”concediu menstrual” pe lună.
Acest drept se obţine cu o singură condiţie - prezentarea o dată pe an a unui certificat medical care să ateste probleme de dismenoree.
Aceste absenţe din cauza unei menstruaţii dureroase nu vor fi înregistrate în totalul zilelor pe an în care elevii pot absenta fără să fie sancţionaţi.
Directorul instuţiei salută procesul care a condus la adoptarea acestei măsuri.
”În acest fel le facem pe eleve protagoniste ale comunităţii şcolare, prin crearea unei căi prin care să înveţe cum să rezolve o problemă cu instrumente democratice, în interiorul organelor colegiale existene”, declară el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.