Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, acuză miercuri Statele Unite de faptul că obstrucţionează ”dificilele” negocieri ruso-ucrainene şi consideră că scopul Washingtonului este ”să domine” ordinea mondială, inclusiv prin intermediul impunerii de sancţuni, relatează AFP.
”Negocierile sunt dificile. Partea ucraineană îşi schimbă în mod constant poziţia”, denunţă Lavrov.
”Este dificil să nu ai impresia că colegii noştri americani îi ţin (pe ucraineni) de mână”, a declarat Lavrov într-un discurs pe care l-a susţinut în faţa unor studenţi.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
O prezenţă a unor Căşti Albastre în Ucraina ar putea conduce la o confruntare directă între Rusia şi NATO, a ameninţat Lavrov.
”Americanii pleacă pur şi simplu de la pruncipiul că nu este profitabil pentru ei ca acest proces să termine rapid”, a acuzat el, la aproape la o lună după ce Vladimir Putin a lansat invazia Ucrainei la 24 februarie.
”Ţările occidentale vor să joace un rol de mediatori. Noi nu suntem împotrivă, însă avem nişte linii roşii”, a subliniat Lavrov.
Cele două părţi au reluat negocieri prin videoconferinţă, la 14 martie, în urma unor runde de negocieri la care au participat fizic, fără să înregistreze progrese.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...