Kremlinul a reacţionat primul, luni, după condamnarea fostei preşedinte a Rassemblement National (RN, extremă dreapta) Marine Le Pen la patru ani de închisoare şi cinci ani de ineligibilitate, găsit vinovată de deturnare de fonduri în dosarul asistenţilor parlamentari ai Frontului Naţional (FN, devenit RN), şi a catalogat pedeapsa la ineligibilitate, care o împiedică să candideze în alegerile prezidenţiale din 2027 drept o ”încălcare a normelor democratice”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Noi nu vrem să  ne amestecăm în treburioe interne ale Franţei, nu am făcut-o niciodată”, a dat asigurări un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, răspunzând unei întrebări, în pofida unor acuzaţii ale Parisului cu privire la multiple campanii ruseşti de dezinformare împotriva Franţei,.

”Dar, într-adevăr, tot mai multe capitale europene iau calea încălcării normelor democratice”, a comentat el.

Partidul Rassemenlement National a făcut un împrumut la bancă rusească în 2014, trezind suspiciuni cu privire la o voinţă a Krenmlinului de a o susţine pe Marine Le Pen, care critică de mult timp sancţiunile impuse de către Occident Moscovei, după ce Rusia a anexat Peninsula ucraineană Crimeea în acel an.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.