Forţele Aeriene ucrainene anunţă miercuri că au doborât 21 de drone în atacuri aeriene nocturne lansate de Rusia, relatează AFP.
”În total, atacurile au implicat 21 de drone (de tip) Shahed-136/131 şi trei rachete (de tip) Kh-59”, anunţă pe reţele de socializare Forţele Aeriene ucrainene.
Ele anunţă că au doborât toate dronele şi două dintre rachetele lansate de ruşi.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Autorităţile ucrainene acuză forţe ruse de o campanie de atacuri sistematice vizând infrastructuri energetice în Ucraina, odată cu apropierea iernii.
Forţele Aeriene ucrainene anunţă că a folosit avioane de luptă, unităţi antiaeriene şi unităţi mobile ale apărării antiaeriene în regiuni din sudul şi centrul Ucrainei.
Cea de a treia rachetă - care nu a fost doborâtă - nu şi-a atins ţinta, anunţă ele.
Partea rusă nu a făcut imediat niciun comentariu.
Atacuri ruseşti asupra infrastructurii energetice ucrainene au cauzat perioade îndelungate în care milioane de ucraineeni au fost privaţi de curent şi căldură.
Kremlinul a acuzat Kievul că se face vinovat de această situaţie, din cauza refuzului de a negocia.
DOUĂ FEMEI ŞI O FATĂ UCISE ÎNTR-UN MOMBARDAMENT ÎN SUMÎ
Pe de altă parte, două femei şi o fată au fost ucise marţi într-un bombardament al unui oraş în regiunea Sumî, situată la frontiera cu Rusia, în nord-estul Ucrainei, a anunţat parchetul regional.
Corpurile celor două femei şi doi bărbaţi răniţi au fost scoşi dintre dărâmăturile unor case lovite în oraşul Seredîna-Buda, a anunţat pe Facebook parchetul.
Fata şi tatăl ei vitreg se aflau în maşină la momentul atacului şi au fost răniţi amândoi, precizează parchetul.
”Mai târziu, fata a murit din cauza rănilor, la spital”, anunţa parchetul.
Bombardamentul a avut loc marţi, către ora locală 12.30 (şi ora României), cu un sistem multiplu de lansare de rachete, potrivit unor date preliminare, a anunţat parchetul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...