Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, ameninţă marţi că Israelul va fi ”pedepsit” în urma unui raid în care a ucis luni, la Damas, 11 persoane, inclusiv şapte membri ai Gardienilor Revoluţiei, şi care a distrus clădirea în care se afla sediul Consulatului şi reşedinţa ambasadorului Iranului, relatează AFP.
”Regimul pervers sionist va fi pedepsit de către bărbaţii noştri curajoşi. Îl vom face să regrete această crimă şi pe altele”, ameninţă într-un comunicat liderul religios.
El prezintă condoleanţe rudelor victimelor în acest comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
The Leader of the Islamic Revolution Ayatollah Seyyed Ali Khamenei: “The evil regime will be punished by the hands of our brave men. We will make them regret this crime and others like it, by God's will” pic.twitter.com/Qnjpd1ndCT
— Suribelle (@Syribelle) April 2, 2024
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a ameninţat, la rândul său, anterior, că aceste atacuri imputate Israelului ”nu vor rămâne fără răspuns”.
”Zi de zi, asistăm la o consolidare a frontului rezistenţei şi la dezgustul şi la ura naţiunilor libere faţă de natura ilegitimă” a Israelului, a denunţat el.
Ebrahim Raisi condamnă un ”act de invazie inuman, agresiv şi demn de dispreţ drept o încălcare flagrantă a reglementărilor internaţionale”.
Uniunea Europeană (UE) îndeamnă la ”reţinere”.
”O nouă escladare în regiune nu este în interesul nimănui”, subliniază un purtător de cuvânt al şefului diplomaţiei europene Josep Borrell, Peter Stano.
Israelul nu şi-a confirmat responsabilitatea în acest raid.
Statul evreu confirmă rar atacuri în Siria vecină, unde Iranul, mişcarea islamistă libaneză proiraniană Hezbollah şi alte grupări loiale Teheranului susţin militar puterea siriană a lui Bashar al-Assad în războoul civil declanşat în 2011.
Armata israeliană şi-a intensificat atacurile vizând aceste ţinte după ce a lansat Războiul în Fâşia Gaza împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas, declanşat de un atac sângeros al mişcării în sudul Israelului la 7 octombrie.
Iranul, care susţine Hamasul, dar care neagă orice implicare în atacul de la 7 octombrie, şi-a mobilizat aliaţii în regiune - din Liban în Irak şi până în Yemen -, care au atacat obiective israeliene sau ale Statelor Unite, principalul aliat al Israelului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.