Judecătorii de instrucţie însărcinaţi cu ancheta privind atentatele de la 13 noiembrie 2015, soldate cu 130 de morţi la Paris şi Saint-Denis, şi-au încheiat investigaţiile, au declarat luni surse judiciare pentru AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La patru ani de la aceste atacuri, cele mai sângeroase din valul de atentate jihadiste din Franţa, magistraţii au anunţat luni că intenţionează să închidă procedura judiciară, lansând astfe un termen de o lună în vederea depunerii observaţiilor părţilor şi rechizitoriului Parchetului Naţional Antiterorist (PNAT), înaintea unei decizii finale a judecătorilor cu privire la organizarea procesului.

În toal, 14 persoane - dintre care 11 în detenţie provizorie - sunt inculpate în această anchetă complexă, care urmează să conducă la un proces la Paris, ce nu va avea loc mai devreme de un an cel mai devreme.

Între aceste persoane se află Salah Abdeslam - singurul membru în viaţă al celor trei comandouri jihadiste care au comis aceste atacuri -, încarcerat în Franţa, la trei ani şi jumătate după ce a fost arestat în Belgia.

Alţi cinci suspecţi, unii presupuşi morţi în Siria sau Irak, precum fraţii Clain, sunt vizaţi de mandate de arestare.

La 13 noiemnrie 2015, nouă bărbaţi au atacat în mai multe puncte ale capitalei franceze şi la Saint-Denis, în apropiere de Stade de France, la terase şi restaurante şi în sala de concerte Bataclan, omorând 130 de oameni şi rănind alţi peste 350.

Investigaţiile au scos la iveală o celulă jihadistă mult mai importantă în spatele acestor atacuri, revendicate de organizaţia Statul Islamic (SI), cu ramificaţii în toată Europa, în principal în Belgia.

La 22 martie 2016, această celulă a comis atentate pe aeroportul şi în metroul de la bruxelles, soldate cu 32 de morţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.