Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, a sosit sâmbătă dimineaţă la Kiev, în a cincea sa vizită de la începutul invaziei la scară largă a Rusiei, o vizită care intervine după summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. A fost prima întâlnire a liderilor europeni de la victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din SUA, iar ajutorul pentru Ucraina a figurat în prim-planul agendei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aceasta este, totodată, ultima vizită în Ucraina a lui Josep Borrell în calitate de şef al diplomaţiei europene.

„Mă aflu la Kiev pentru a cincea vizită de la invazia la scară largă a Rusiei şi ultima în calitate de Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate. Sprijinul UE pentru Ucraina a fost prioritatea mea personală în timpul mandatului meu şi va rămâne în fruntea agendei UE”, a scris Borrell pe X.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Diplomatul UE consideră că Ucraina are nevoie de garanţii de securitate mai puternice.

Luni, Borrell s-a aflat în Coreea de Sud şi a solicitat, de asemenea, ţării asiatice să îşi sporească sprijinul pentru Ucraina, pe fondul îngrijorărilor de la Seul cu privire la trimiterea de trupe în Rusia de către Coreea de Nord.

Joi, Borrell a participat, joi şi vineri, la Budapesta la summitul Comunităţii Politice Europene (CPE) şi la un summit informal al UE. „La Budapesta, în cadrul Consiliului European informal, discutăm despre noul scenariu politic global. O lume mai tranzacţională (aluzie la venirea la putere în SUA a lui Donald Trump - n.r.) necesită construirea unei Europe mai puternice. Pentru aceasta, trebuie să fim mai uniţi şi să ne asigurăm propria securitate”, a scris Borrell, vineri, pe X.

„Să construim o Europă mai puternică, o Europă suverană, capabilă să facă faţă provocărilor lumii fără să ne externalizăm securitatea către altcineva. Trebuie să ne asigurăm propria securitate, cu siguranţă bazându-ne pe Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), dar construind mai multe capacităţi. Este clar că europenii trebuie să îşi construiască propria securitate”, a detaliat Borrell în declaraţii făcute la Budapesta.

El a explicat că această securitate necesită investiţii mai mari în apărare - dar nu numai în apărare, ci şi în tehnologie, „pentru a ne asigura independenţa şi suveranitatea”.

„Dacă nu sunteţi la masă, veţi fi în meniu. Dacă nu sunteţi la masa jocului geopolitic, veţi fi în meniu”, a avertizat el. „Acelaşi lucru poate fi spus şi despre Ucraina. Ucraina trebuie să fie la masă, nu în meniu”, a continuat Borrell. „Aşadar, trebuie să continuăm să sprijinim independenţa, suveranitatea Ucrainei. Orice s-ar întâmpla, trebuie să continuăm să ne îndeplinim angajamentele faţă de Ucraina. Trebuie să avem grijă de independenţa noastră, de securitatea economică şi de relaţia cu China. Toate acestea necesită un singur şi cel mai important cuvânt: unitate, pentru a construi o Europă mai puternică”, a punctat şeful diplomaţiei europene în declaraţiile făcute la Budapesta.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.