Premierul britanic Boris Johnson a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, în faţa numărului 10, pe Downing Street, că Guvernul nu poate preciza încă felul în care vor fi implementate modificări în poliica izolării din cauza noului coronavirus sau cât de rapid, îndemnându-i pe britanici să continue să respecte izolarea şi apreciind că ţara va ieşi mai puternică din această criză, relatează BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Pur şi simplu nu putem spune cât de repede sau de încet şi nici măcar când anume vor fi făcute aceste schimbări”, a declarat el.

”Guvernul va spune mult mai multe despre aceste lucruri în zilele următoare”, a adăugat el.

”Aceste decizii vor fi luate cu un maximum posibil de transparenţă”, a subliniat el.

Johnson s-a întors la serviciu luni, în contextul unei presiuni aprige în vederea prezentării unei strategii cu privire la o ieşire din izolare şi unor răspunsuri la lipsa testelor în Regatul Unit.

El a avertizat că Regatul Unit se află într-un punct de ”risc maxim” din cauza noului coronavirus, în prima sa conferinţă de presă, după ce s-a vindecat de covid-19.

El a subliniat că nu va ”arunca sacrificiul poporului britanic” printr-o relaxare a restricţiilor prea rapid.

”Ştiu că este dificil, vreau să pun economia în mişcare cât mai rapid pot”, a declarat el.

”Însă refuz să arunc sacrificiul poporului britanic şi să risc un al doilea vârf”.

Boris Johnson şi-a început conferinţa mulţumind ”poporului şi ţării” şi ”tuturor celor care s-au mobilizat”.

El i-a mulţumit de asemenea ministrului de Externe Dominic Raab, care a asigurat interimatul în absenţa sa.

”Zilnic, ştiu că acest virus aduce tristeşe”, a declarat el.

”Este în continuare adevărat că aceasta este cea mai mare provocare cu care s-a confruntat această ţară de la război”, a spus el.

”Este de asemenea adevărat că facem progrese”, a apreciat liderul conservator.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.