Premierul britanic Boris Johnson a estimat vineri drept ”foarte, foarte probabil” un eşec al negocierilor cu Uniunea Europeană privind un acord care să reglementeze relaţia comericală a Regatului Unit cu blocul european după Brexit, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Este foarte, foarte probabil să trebuiască să alegem o soluţie care va fi, cred eu, formidabilă pentru Regatul Unit şi vom putea face exact ceea ce vrem începând de la 1 ianuarie”, a declarat Johnson în cadrul unei vizite la Blyth, în nordul Angliei.

”Noi continuăm să sperăm”, a subliniat premierul conservator, amintind că negocierile cu UE continuă.

Însă el s-a grăbit să adauge că ”dacă va exista o mare propunere, o mare schimbare în ceea ce spun ei, aştept în continuare să o văd”.

Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen s-a arătat, la rândul său, la fel de pesimistă şi le-a spus vineri liderilor Celor 27, reuniţi într-un summit, că speranţele unuiacord cu Londra privind viitoarea relaţie comercială sunt ”slabe”, au declarat mai mulţi participanţi la reuniune.

Von der Leyen şi Johnson au luat cina împreună miercuri seara, la Bruxelles, într-o încercare de a debloca situaţia.

Ei s-au despărţit în urma unui eşec şi şi-au dat termen până duminică să tranşeze ”viitorul negocierilor”.

Negocierile între Londra şi Bruxelles s-au împotmolit în trei subiecte - accesul pescarilor europeni în apele britanice, soluţionarea litigiilor în viitorul acord şi garanţiile cerute de Bruxelles Londrei în domeniul concurenţei, în schimbul unui acces fără taxe vamale şi fără cote pe piaţa europeană.

În acest din urmă punct - cel mai spinos -, europenii vor să se asigure de o convergenţă cu Regatul Unit în normele sociale, cu privire la mediu, fiscale şi la ajutoarele publice, în vederea evitării oricărei concurenţe sălbatice.

”Este normal ca concurenţii întreprinderilor noastre să fie supuşi aceloraşi condiţii de pe piaţa noastră”, a subliniat von der Leyen într-o conferinţă de presă.

Preşedinta CE a precizat că europenii nu vor să oblige Regatul Unit să se adapteze la toate evoluţiilor legislative de-a lungul timpului.

Britanicii, care au părăsit în mod oficial UE la 31 ianuarie, ”vor fi liberi şi suverani să decidă ceea ce vor să facă. Noi vom adapta pur şi simplu condiţiile accesului pe piaţa noastră, în funcţie de decizia lor”, a precizat ea.

În lipsa unui acord de liber-schimb cu Bruxellesul la 31 decembrie, schimburile Londrei cu UE, principalul său partener comercial, vor avea loc în baza Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), care înseamnă taxe vamale şi cote.

În vederea unui ”no deal”, UE a prezentat măsuri de urgenţă care vizează menţinerea unei conexiuni în transportul rutier şi aerian timp de şase luni -cu condiţia ca Londra să facă acelaşi lucru.

Aceste măsuri de urgenţă vizează de asemenea garantarea accesului reciproc în apele celor două părţi a vapoarelor de pescuit în 2021.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.