Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump se află joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie 2024.
CINE A CÂŞTIGAT?
UPDATE - Dezbaterea s-a încheiat, aşa cum a început, fără vreo strângere de mână. Potrivit unui expert citat de BBC, dezbaterea nu a părut să meargă incredibil de bine pentru niciunul dintre candidaţi. Corwin Smidt, profesor de ştiinţe politice la Universitatea de Stat din Michigan, spune că Biden a arătat "o mulţime de puncte slabe" şi nu prea multe puncte forte. Pentru început, spune el, elementele vizuale, vocea şi ritmul răspunsurilor lui Biden au făcut ca argumentele sale să fie greu de urmărit.
"Au existat mai multe răspunsuri şi puncte de vedere faptice furnizate de preşedintele Biden, dar acestea sunt uitate rapid sau minimalizate de modul de livrare", spune Smidt, adăugând că unele dintre atacurile lui Biden asupra caracterului lui Trump sunt totuşi persistente.
Pe de altă parte, nici performanţa lui Trump nu a arătat prea multe puncte forte, dar a arătat, ce-i drept, mai puţine puncte slabe, spune profesorul.
"Răspunsurile sale nu au fost puternice ca răspuns la întrebările puse, dar ele ating preocupări şi probleme de care le pasă alegătorilor săi", arată Smidt. "Susţinătorii săi îl vor vedea ca pe acelaşi candidat care a fost şi acum 4 ani", menţionează el.
Formatul acestei dezbateri a funcţionat mult mai bine pentru publicul american. Cei doi candidaţi nu au putut vorbi unul peste celălalt şi au putut fi auziţi clar. Dar moderatorii nu au depus niciun efort pentru a verifica multe lucruri care nu erau adevărate. Şi a fost o noapte proastă pentru Joe Biden. Multe dintre răspunsurile sale nu au fost coerente, părea bătrân, iar gura sa deschisă atunci când nu vorbea a atras o mulţime de observaţii neplăcute. Biden a avut totuşi o a doua jumătate de dezbatere mai bună şi a găsit ceva energie, dar a fost prea târziu. Donald Trump a "câştigat" această dezbatere, consideră BBC. Dar îl va ajuta aceasta să câştige alegerile? se întreabă postul britanic de televiziune.
CITEȘTE ȘI Sondaj CNN: Majoritatea celor care au urmărit dezbaterea spun că Trump a câştigat în faţa lui Biden / Democraţii sunt disperaţi şi se întreabă dacă n-ar trebui înlocuit candidatul lorARGUMENTAŢIA DE FINAL
UPDATE - Odată pauza publicitară încheiată, lui Biden i s-au acordat două minute pentru declaraţiile finale. El s-a concentrat pe schimbările politice pe care spune că intenţionează să le aducă poporului american. Vorbeşte despre eforturile sale de a reduce preţul insulinei şi promite să ajute familiile să beneficieze de servicii de îngrijire a copiilor la un preţ rezonabil. De asemenea, se angajează să reducă inflaţia, o problemă cheie pentru mulţi americani. Spune că doreşte să menţină taxele la un nivel scăzut pentru americanii obişnuiţi - şi susţine că Trump le va creşte.
Trump a încheiat spunând că americanii au "trăit în iad". El a început prin a-l numi pe Biden "un plângăcios" care a făcut ca SUA să devină o ţară nesigură şi care i-a deteriorat reputaţia pe scena internaţională. De asemenea, el a susţinut că politicile lui Biden privind Iranul au permis Hamas să îşi desfăşoare atacurile împotriva Israelului şi că "Ucraina nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată".
"Timp de trei ani şi jumătate, am trăit în iad", a spus Trump referindu-se la perioada de când Biden este preşedinte.
El a adus în discuţie seria de proteste pro-palestiniene din SUA de la izbucnirea războiului Israel-Gaza la 7 octombrie, spunându-i lui Biden: "Întreaga ţară explodează din cauza ta, pentru că nu te respectă".
Trump şi-a apărat apoi bilanţul privind locurile de muncă, economia şi asistenţa medicală în perioada în care a fost preşedinte. "Suntem o naţiune falimentară, dar nu va mai fi falimentară. O vom face din nou măreaţă", a conchis el.
UPDATE - Este momentul celei de-a doua pauze a dezbaterii înainte ca cei doi candidaţi să-şi prezinte argumentele de încheiere.
TRUMP: SUNTEM MAI APROAPE DE AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL
UPDATE - Înainte de pauza publicitară, Trump a luat în vizor politicile externe şi militare ale lui Biden, spunând: "Suntem mai aproape de al Treilea Război Mondial decât îşi poate imagina oricine".
El susţine că dictatorii străini, precum Kim Jong Un din Coreea de Nord şi Xi Jingping din China, nu îl respectă şi nu se tem de el.
Biden răspunde aducând în discuţie articolul 5 al NATO, care este invocat atunci când o ţară membră a NATO este atacată. "Chiar acum este nevoie de noi", spune Biden. "Este nevoie de noi pentru a proteja lumea, deoarece propria noastră siguranţă este în joc", arată şeful Casei Albe. El adaugă că alternativa - a-i permite lui Putin să îşi desfăşoare atacul asupra Kievului fără rezistenţă - este cea care va duce la un război.
VA RESPECTA TRUMP REZULTATELE ALEGERILOR?
UPDATE - Moderatorii CNN l-au presat de două ori pe Trump să răspundă dacă va respecta rezultatele alegerilor din 2024, indiferent de cine va câştiga. El a ignorat întrebarea în mod repetat, întorcându-se în schimb la războiul Rusia-Ucraina.
Când Dana Bash l-a întreabat încă o dată, el a spus: "Dacă sunt alegeri corecte, legale şi în regulă, absolut". Apoi repetă afirmaţiile nefondate potrivit cărora o fraudă generalizată a influenţat rezultatul alegerilor din 2020.
CE A SPUS BIDEN DESPRE VÂRSTA SA
UPDATE - Biden a fost întrebat despre vârsta sa şi despre faptul că va avea 86 de ani la sfârşitul unui al doilea manda, fiind cel mai în vârstă preşedinte care a fost învestit vreodată. Preşedintele începe prin a spune că a fost adesea criticat pentru că a fost unul dintre cei mai tineri parlamentari americani şi arată că Trump este "cu trei ani mai tânăr şi mult mai puţin competent".
"Uitaţi-vă la palmares. Uitaţi-vă cum am întors situaţia teribilă pe care mi-a lăsat-o", adaugă el, înainte de a enumera câteva dintre realizările sale.
Întrebat despre propria sa vârstă - are 78 de ani acum şi ar împlini 82 la sfârşitul unui al doilea mandat - Trump spune că a "trecut cu brio" două teste cognitive. "Să batem în lemn, oriunde avem lemn, sunt într-o stare de sănătate foarte bună", spune el, înainte de a aduce în discuţie faptul că este un bun jucător de golf trecând apoi la atacarea adversarului: "El nu o face. Nu poate lovi o minge la 50 de metri", spune Trump. "Mă simt la fel de bine şi în formă ca acum 25, 30 de ani. De fapt, sunt chiar un pic mai uşor".
CRIZA OPIOIDELOR
UPDATE - Trump şi Biden sunt întrebaţi despre criza opioidelor din SUA şi ce intenţionează să facă pentru a-i ajuta pe americanii care se luptă cu dependenţa, având în vedere că decesele cauzate de supradoze au crescut în mandatele amândurora.
Trump răspunde că Statele Unite se descurcau "foarte bine în ceea ce priveşte dependenţa" până la venirea pandemiei de Covid, când, spune el, drogurile care intră pe la graniţă au început să ia amploare. Apoi a atacat din nou politicile de frontieră ale lui Biden.
La rândul său, Biden afirmă că administraţia sa a încercat să consolideze capacitatea de a depista drogurile, inclusiv fentanilul, la frontieră. El adaugă că a colaborat cu ţări din Asia, unde sunt fabricaţi precursorii fentanilului, precum şi cu Mexicul pentru a aborda criza.
TRUMP SUSŢINE CĂ ÎL POATE ELIBERA IMEDIAT PE REPORTERUL EVAN GERSHKOVICH
UPDATE - Trump aduce în discuţie situaţia reporterului Wall Street Journal Evan Gershkovich, care a fost reţinut în Rusia în timp ce îşi făcea meseria de jurnalist şi a fost acuzat de spionaj.
Trump susţine că Biden nu a făcut suficient pentru a-l elibera. Trump promite că îl va elibera chiar înainte de a prelua funcţia, dacă va câştiga preşedinţia. "Imediat ce voi câştiga alegerile, îl voi elibera pe acel reporter", afirmă Trump.
TRUMP ŞI-A CALIBRAT PRESTAŢIA, BIDEN ESTE RĂCIT
UPDATE - Conform statisticilor compilate de CNN, Trump conduce în prezent în ceea ce priveşte timpul de vorbire, cu 23 de minute şi şase secunde, faţă de 18 minute şi 26 de secunde ale lui Biden. Ambilor candidaţi li se acordă o perioadă egală de timp pentru a răspunde la întrebări, deşi nu trebuie neapărat să folosească tot timpul.
Aliaţii lui Trump anunţă deja o victorie timpurie a fostului preşedinte. Ei spun că momentul-cheie a fost atunci când preşedintele şi-a pierdut şirul gândurilor în legătură cu Medicare. În schimb, li se pare că Trump a apărut calm şi cu alură prezidenţială, potrivit BBC.
Trump şi-a calibrat prestaţia pentru ecranul televizorului. Vorbeşte energic, dar nu la fel de bombastic cum face de obicei la mitingurile sale. Trump este, de asemenea, mai concis în răspunsurile sale, în timp ce pe scena evenimentelor de campanie are tendinţa de a divaga.
La rândul lor, experţi în ştiinţe politice au declarat pentru Reuters că, în timp ce declaraţiile lui Trump au fost adesea inexacte pe parcursul dezbaterii, Biden a părut deconcentrat.
Vocea răguşită a lui Biden se datorează "unei răceli", a transmis campania sa după 45 de minute de la începerea dezbaterii.
CLIMA
UPDATE - Trump este întrebat despre criza climatică şi efectele devastatoare ale căldurii extreme şi ce măsuri ar lua în această privinţă dacă ar fi ales. El răspunde spunând că vrea aer şi apă curate. "Şi le-am avut", afirmă el, susţinând că administraţia sa a avut "cele mai bune cifre de mediu din istorie".
Dar Biden îl contrazice, menţionând că SUA au renunţat la Acordul climatic de la Paris în timpul lui Trump.
UPDATE - După pauza publicitară, Biden este întrebat despre dezamăgirea unor alegători de culoare care spun că nu au văzut progrese într-o serie de probleme, inclusiv mortalitatea maternă. Sondajele arată că Biden a pierdut din sprijinul alegătorilor de culoare.
Biden spune că nu îi învinovăţeşte pe alegătorii de culoare pentru că sunt dezamăgiţi, dar afirmă că s-au înregistrat progrese pentru mulţi americani de culoare, inclusiv reducerea segregării în materie de locuinţe. "Vom face mult mai mult pentru familiile de culoare", promite el.
UNDE A ÎNSCRIS BIDEN
UPDATE - Este luată prima pauză de cinci minute, după 45 de minute de discuţii.
În această primă parte, Joe Biden a fost de cele mai multe ori în corzi, consideră BBC. Unele dintre răspunsurile sale au fost incoerente şi neclare, ceea ce nu va face decât să alimenteze îngrijorarea multor americani că ar putea fi prea bătrân pentru a fi preşedinte. Dar, la fel ca un boxer aflat în corzi, Biden a început să lovească puternic în adversarul său, în încercarea de a schimba dinamica. Este posibil ca unele dintre aceste lovituri să fi avut efect, provocându-l pe fostul preşedinte Trump să răspundă cu furie. De pildă, Biden, menţionând condamnarea lui Trump pentru acuzaţii care au pornit de la o presupusă legătură romantică cu vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels, a spus că fostul preşedinte are "morala unei pisici de alee".
"Nu am făcut sex cu o vedetă porno", a replicat Trump.
De asemenea, Trump a părut prins pe picior greşit atunci când a vorbit despre răspunsul său la atacul din 6 ianuarie asupra Capitoliului SUA.
Însă pe tema economiei şi a imigraţiei - problemele pe care alegătorii americani le consideră cele mai importante în sondaje - Trump a părut încrezător şi clar în atacurile sale la adresa bilanţului lui Biden, în timp ce replicile preşedintelui au fost mai puţin eficiente. "Chiar nu ştiu ce a spus la sfârşitul frazei şi cred că nici el nu a ştiut", a glumit Trump la un moment dat. După mai bine de jumătate din dezbatere, aceasta ar putea fi replica de până acum a serii, comentează BBC.
DOSARE PENALE
UPDATE - Trump este rugat să clarifice promisiunea sa de "a se răzbuna pe adversarii săi politici". El răspunde spunând că răsplata sa va fi să facă din nou din SUA o naţiune de succes.
UPDATE - Pentru prima dată în această seară, Biden aduce în discuţie recenta condamnare penală a lui Trump în New York pentru 34 de capete de acuzare de falsificare a registrelor de afaceri. "Există o singură persoană care a fost condamnată penal şi mă uit la ea chiar acum", spune el. Biden adaugă că Trump are "morala unei pisici vagaboande", referindu-se la presupusa sa relaţie cu Stormy Daniels, o fostă vedetă de filme pentru adulţi, ceea ce Trump neagă.
Trump aduce, în schimb, în discuţie recenta condamnare penală a lui Hunter Biden şi sugerează că preşedintele Biden ar trebui să fie şi el condamnat penal "de îndată ce va ieşi din funcţie" pentru comportamentul său "oribil" în calitate de preşedinte.
"Acest om este un criminal", spune Trump despre Biden. "Eu nu am făcut nimic greşit", se apără el.
Biden răspunde că echivalarea conduitei sale cu cea a lui Trump este "scandaloasă".
ASALTUL CAPITOLIULUI
UPDATE - Trump răspunde atacurilor lui Biden la adresa sa pe tema asaltului asupra Capitoliului din 6 ianuarie. Biden l-a acuzat că i-a incitat pe cei care au pătruns în Capitoliul SUA. Trump spune că Biden a distrus vieţile multor oameni care erau "atât de inocenţi". De asemenea, el atacă comisia Camerei Reprezentanţilor care a investigat rolul lui Trump în revolta de la Capitoliu. El numeşte comisia "Comitetul nereprezentativ" şi susţine că au şters informaţii în ancheta lor.
Biden spusese că Trump nu a luat nicio măsură timp de "trei ore", în timp ce vicepreşedintele de atunci, Mike Pence, l-a "implorat" să facă ceva, să le ceară să se oprească şi să pună capăt revoltei. "În schimb, el a vorbit despre aceşti oameni ca fiind mari patrioţi pentru America", a reproşat Biden. Aceşti oameni ar trebui să fie în închisoare şi să fie traşi la răspundere, a spus preşedintele.
Trump şi-a apărat acţiunile în jurul revoltei din 6 ianuarie 2021 şi a spus, în schimb, că reputaţia SUA a avut de suferit sub Biden - dar iniţial nu a răspuns direct în legătură cu ziua revoltei.
"Am spus "paşnic" şi "patriotic"", adaugă Trump, înainte de a da vina pe preşedinta Camerei Reprezentanţilor de atunci, Nancy Pelosi, şi pe primarul DC, Muriel Bowser, pentru că ar fi refuzat să aducă 10.000 de trupe ale Gărzii Naţionale.
ISRAEL ŞI HAMAS
UPDATE - Trump este întrebat ce pârghii va folosi pentru a determina Hamas şi Israelul să pună capăt războiului.
Trump răspunde la întrebarea privind Gaza spunând că Israelul ar trebui să "termine treaba". El spune apoi că Biden a devenit ca "un palestinian", deşi subliniază că preşedintele este nepopular în rândul acestora.
De asemenea, el a adus din nou în discuţie sprijinul SUA pentru Ucraina, spunând că naţiunile europene au cheltuit mai puţin decât America. El întreabă de ce Biden nu face presiuni asupra aliaţilor NATO pentru a da mai mulţi bani.
Biden spune în schimb că Hamas este singura parte care nu doreşte încheierea războiului. El reiterează sprijinul ferm pentru Israel şi spune că mişcarea Hamas ar trebui eliminată.
UCRAINA ŞI PUTIN
UPDATE - În timpul unui schimb de replici tensionat pe tema războiului din Ucraina, Biden avertizează că, în opinia sa, Vladimir Putin este un "criminal de război" care doreşte să restabilească o parte din "vechiul imperiu sovietic".
"Credeţi că vrea să se oprească acolo (în Ucraina)?.... Ce credeţi că se va întâmpla cu Polonia, Belarus, cu aceste ţări NATO?" întreabă el.
De asemenea, Biden remarcă faptul că SUA oferă Ucrainei arme - mai degrabă decât bani - dar spune că NATO produce "la fel de mult pentru Ucraina" ca şi SUA. "Acesta este motivul pentru care suntem puternici", a adăugat Biden.
UPDATE - Dezbaterea se îndreaptă către subiectul Ucraina. Întrebarea este dacă termenii lui Putin pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina sunt acceptabili.
Trump răspunde primul şi susţine că Putin a decis să invadeze pentru că a văzut cât de incompetentă a fost echipa lui Biden în ieşirea din războiul din Afganistan. "Când Putin a văzut asta, a spus: Ştii ce, cred că vom intra", a afirmat Trump. El adaugă că nici războiul din Gaza nu ar fi avut loc dacă el ar fi fost în funcţie.
Biden îşi apără bilanţul de politică externă în Orientul Mijlociu şi în Afganistan, după ce Trump le-a luat la ţintă pentru ambele. Iar în ceea ce priveşte Ucraina, el susţine că Trump i-a spus lui Putin să facă "ce vrea el". Biden mai spune că Putin a crezut că va cuceri Kievul în "cinci zile", dar de fapt a pierdut mii şi mii de soldaţi.
Trump îi răspunde: "Nu am spus niciodată asta".
"RATAŢI ŞI FRAIERI"
UPDATE - Răspunzând afirmaţiilor lui Trump cu privire la un val de "crime ale migranţilor Biden" şi la nivelul scăzut de aprobare a preşedintelui în rândul veteranilor, replica lui Biden a fost că "fiecare lucru pe care l-a spus (Trump) este o minciună".
"Avem un mare respect pentru veterani", a menţionat el, adăugând că fiul său Beau Biden a fost expus în timp ce servea în Irak.
Biden a adus în discuţie şi un moment controversat din timpul preşedinţiei lui Trump, în care acesta ar fi spus că soldaţii americani căzuţi la datorie sunt "rataţi şi fraieri". "Fiul meu nu a fost un ratat şi nu a fost un fraier", a punctat el. "Tu eşti fraierul. Tu eşti ratatul", a adăugat el, adresându-se fostului preşedinte.
Trump a răspuns că citatul a fost "inventat" şi că el nu l-a spus niciodată. "Nimeni nu a avut mai multă grijă de soldaţii noştri decât mine", a adăugat Trump.
GESTIONAREA FRONTIERELOR
UPDATE - Întrebat de ce americanii ar trebui să aibă încredere în Biden pentru gestionarea frontierei dintre SUA şi Mexic, în ciuda afluxurilor istorice de migranţi, Biden a deviat, sugerând că Trump şi republicanii sunt de vină pentru eşecul unui acord bipartizan privind frontiera la începutul acestui an. De asemenea, el l-a criticat pe Trump pentru separările de familii care au avut loc în timpul administraţiei sale.
"Acum, vă aflaţi într-o situaţie în care există 40% persoane care trec ilegal frontiera. Este mai bine decât atunci când a plecat din funcţie", a replicat Trump.
Trump a continuat să îl atace pe Biden cu privire la politicile sale de frontieră. El susţine că deţinuţi, persoane din instituţii de sănătate mintală şi terorişti vin în ţară de peste graniţă.
Biden ripostează, spunând că nu există date care să susţină ceea ce afirmă Trump.
Trump - care a promis că va face deportări în masă dacă va prelua funcţia - este întrebat dacă intenţionează să deporteze "orice imigrant fără acte în America", inclusiv persoanele care locuiesc în SUA de zeci de ani, şi, în caz afirmativ, cum ar face acest lucru. El răspunde prin dublarea afirmaţiilor sale conform cărora politicile de imigrare şi de "graniţă deschisă" ale lui Biden au contribuit la creşterea criminalităţii. "Trebuie să scoatem mulţi dintre aceşti oameni afară şi trebuie să îi scoatem repede, pentru că ne vor distruge ţara", spune el, fără a-şi detalia planurile.
AVORTUL
De asemenea, cei doi îşi potrivesc reciproc energia. Pe măsură ce Trump a devenit mai strident pentru a-l ataca pe Biden cu privire la imigraţie şi obligativitatea vaccinării COVID, Biden a răspuns şi el cu o voce mai puternică.
Însă Biden şi-a arătat primele semne de furie când dezbaterea a trecut la subiectul avortului. El l-a atacat pe Trump pentru numirea judecătorilor Curţii Supreme care au anulat dreptul constituţional la avort la nivel naţional. Biden a spus că dreptul la avort a fost "luat din cauza acestui tip" şi a judecătorilor conservatori.
UPDATE - Moderatoarea CNN Dana Bash întreabă despre una dintre cele mai importante probleme pentru alegători în viitoarele alegeri: avortul.
Trump este întrebat dacă ar bloca medicaţia pentru avort. El spune că nu, menţionând că Curtea Supremă tocmai a confirmat dreptul la aceste medicamente. El repetă unul dintre aceleaşi puncte de vedere pe tema controversată - că toată lumea doreşte ca statele să decidă individual dacă avortul ar trebui să fie legal.
BIDEN SE POTICNEŞTE
UPDATE - Preşedintele Biden a părut să-şi piardă pentru un moment şirul gândurilor în timpul unui schimb de replici despre miliardarii care trebuie să plătească mai multe taxe şi despre îngrijirea copiilor. Biden a părut să aibă probleme în a finaliza unul dintre răspunsurile sale, iar apoi a făcut o gafă.
"Dacă am învinge în cele din urmă Medicare", a spus el, înainte de a fi întrerupt de moderatorul Jake Tapper pentru că i se terminase timpul.
"El a învins Medicare. A bătut-o până la moarte", a glumit Trump. "Distruge Medicare", a adăugat agresiv fostul preşedinte. Trump l-a acuzat, de asemenea, pe Biden că aproape a "şters" securitatea socială din cauza "milioanelor" de migranţi de la frontiera sudică. "Ce s-a întâmplat cu ţara noastră este de necrezut", a adăugat el.
ECONOMIA
UPDATE - Întrebările s-au concentrat la început pe economia internă, dar deja a apărut subiectul Afganistanului şi al retragerii haotice a SUA din Kabul.
Biden a ţinut să amintească faptul că SUA încă lupta în Afganistan sub mandatul lui Trump. Răspunsul lui Trump a fost că plănuia să se retragă cu "demnitate" şi "forţă".
"Când a ieşit (armata SUA), a fost cea mai jenantă zi din istoria vieţii ţării noastre", a adăugat Trump.
Fostul preşedinte şi-a subliniat punctul de vedere în primele 15 minute ale dezbaterii - că SUA "nu mai sunt respectate" de alte naţiuni. "Ceea ce s-a întâmplat cu ţara noastră este de necrezut", spune el. "Ţările străine nu pot crede ce s-a întâmplat cu Statele Unite ale Americii", a repetat el. Trump a adăugat că SUA fac multe pentru alte ţări, "iar ele nu fac nimic pentru noi", a menţionat el.
UPDATE - Biden a declarat că a moştenit o economie în haos şi şi-a apărat bilanţul în acest domeniu. Biden a declarat că atunci când Trump a părăsit funcţia, economia era în dezastru. "Am creat 15.000 de noi locuri de muncă... avem 800.000 de noi locuri de muncă în producţie", a spus Biden. "Mai sunt multe de făcut. Oamenii din clasa muncitoare sunt încă în dificultate", a spus actualul şef al Casei Albe.
Imediat a fost contrazis de Donald Trump, care a spus că Biden face afirmaţii false când spune că inflaţia era de 9 la sută când a preluat mandatul. Trump spune că SUA a avut "cea mai mare economie" cât timp el a fost la putere. "Am fost loviţi de Covid şi, atunci, am cheltuit banii necesari pentru a nu ajunge într-o mare criză", a justificat el. "Totul mergea foarte bine", spune fostul preşedinte, înainte de a-l ataca pe Biden cu privire la politicile Covid şi la bilanţul său economic.
A fost apoi rândul lui Biden să răspundă la afirmaţiile lui Trump că a creat cea mai bună economie. Biden a replicat că economia lui Trump "i-a recompensat pe cei bogaţi".
Mare parte din începutul dezbaterii s-a axat pe pandemia Covid-19. Atât Trump, cât şi Biden au vorbit pe larg despre modul în care Trump a gestionat pandemia. Biden s-a referit la acea perioadă ca la un moment de "haos".
NU ŞI-AU DAT MÂNA
Joe Biden este primul care răspunde la o întrebare pusă de moderatori, referitoare la economie. Vocea lui Joe Biden pare destul de înceată şi un pic răguşită la început, dar îşi capătă pe parcurs volumul normal. Donald Trump răspunde, de asemenea, cu calm.
IRONIILE TABEREI BIDEN
UPDATE - Înainte de dezbatere, asistenţii lui Biden au fost atenţi la o teorie a conspiraţiei împrăştiată de Donald Trump, potrivit căreia preşedintele va lua un fel de amelioratori de performanţă pentru dezbaterea din această seară - şi acum speră să strângă nişte bani de pe urma ei.
Înaintea dezbaterii, campania lui Biden a început să vândă online cutii de apă la preţul de 4,60 $ pentru cel de-al 46-lea preşedinte - acoperite cu glume, inclusiv ceea ce ar trebui să pară a fi un "sos secret al lui Dark Brandon" scris de mână şi un număr de calorii "ZERO PROSTII".
Campania lui Biden a anunţat articolul cu un tweet de pe contul lui Biden în care scria: "Nu ştiu ce au în aceşti amelioratori de performanţă, dar mă simt destul de dopat. Încercaţi şi voi, oameni buni. Ne vedem în curând".
Trump a făcut o acuzaţie nefondată că Biden ar fi primit o injecţie pentru a-şi schimba nivelul de energie la un miting din weekend. În orele dinaintea dezbaterii, Donald Trump Jr. a continuat afirmaţiile, insistând că refuzul lui Biden de a face un test antidoping a fost în sine o recunoaştere a faptului că acuzaţia era justificată: "Dacă nu era dopat, de ce nu ar fi făcut un test atât de uşor?", a scris fiul lui Donald Trump.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Este un moment cu miză mare: cu mai puţin de cinci luni până la alegeri, însă neobişnuit de timpuriu, candidaţii se adresează alegătorilor cu privire la probleme-cheie precum imigraţia şi economia, menite să-i diferenţieze în rândul electoratului, în special cel nedecis.
Microfoanele vor fi închise, cu excepţia candidatului care vorbeşte. Nu vor fi permise notiţe scrise înainte sau alte elemente de recuzită. Candidaţii vor primi un pix, foi şi o sticlă cu apă. Nu va fi public, presă şi nu vor avea voie să-şi consulte staff-ul de campanie în pauze.
CITEȘTE ȘI Mesajele pe care Trump şi Biden le-au transmis pe reţelele sociale cu câteva ore înainte de dezbaterea de la CNN. Ce spun sondajele CITEȘTE ȘI De ce dezbaterea dintre Joe Biden şi Donald Trump din această noapte este diferită de oricare alta. Ce este de urmărit CITEȘTE ȘI AFP: Momente marcante din cei peste 60 de ani de dezbateri prezidenţiale în America CITEȘTE ȘI Biden şi Trump se pregătesc pentru prima lor dezbatere prezidenţială, care va pune în evidenţă capacitatea lor mintală
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...