Casa Albă are în vedere o posibilă călătorie a preşedintelui american, Joe Biden, în Europa, având în vedere că luptele s-au intensificat în toată Ucraina, iar atacurile Rusiei s-au apropiat de Polonia, membră a NATO, transmite NBC News.
Casa Albă ia în considerare posibilitatea ca preşedintele Joe Biden să călătorească în Europa, în următoarele săptămâni, potrivit dclaraţiilor a trei oficiali americani şi a două persoane familiare cu discuţiile.
Detaliile călătoriei, care s-ar concentra pe războiul din Ucraina şi ar avea ca scop să liniştească aliaţii Americii din regiune, nu au fost încă finalizate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Un oficial american a precizat că preşedintele Biden ar putea merge la Bruxelles.
De altfel, sursele citate au precizat că mai multe persoane care s-au ocupat de călătoria de săptămâna trecută a vicepreşedintelui american Kamala Harris în România şi Polonia ar fi rămas în Europa, în eventualitatea pregătirii unei vizite a preşedintelui.
Discuţiile privind vizita au în vedere că luptele s-au intensificat în toată Ucraina, iar atacurile Rusiei s-au apropiat de Polonia, membră a NATO.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...