Prim-ministrul italian Mario Draghi a declarat joi seară, într-o conferinţă de presă, că Executivul de la Roma este gata să redeschidă economia de la începutul lunii iunie sau chiar mai devreme şi că turiştii care vor sosi în Italia trebuie să prezinte un certificat ori paşaport de vaccinare anti-Covid.
Draghi a declarat, potrivit ABC News, că Italia trebuie să se concentreze pe vaccinarea 100% a vârstnicilor şi a persoanelor vulnerabile pentru ca activitatea economică a ţării să poată fi reluată rapid.
El s-a arătat încrezător, în ciuda unei încetiniri a administrării vaccinurilor anti-Covid în timpul sărbătorilor pascale şi din cauza unor întârzieri în primirea dozelor, că Italia îşi va atinge obiectivul de 500.000 de doze administrate zilnic până la finalul lunii aprilie. Astfel, va fi posibil ca până la finalul lunii septembrie 80% din populaţie să fie vaccinată.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Există posibilitatea unei cooperări între ţările mediteraneene: Italia are multe de învăţat de la Grecia şi Spania. Trebuie să acţionăm imediat pentru a primi turiştii vaccinaţi”.
El a subliniat că aceste două ţări se pregătesc pentru revenirea turiştilor după ce restricţiile de călătorie impuse în pandemie.
Şi Italia face deja planuri pentru a primi turiştii străini, începând cu cei care au certificate care să ateste vaccinarea împotriva Covid-19.
Ministrul italian al Turismului speră să promoveze unele dintre insulele mici ale ţării, precum Capri, ca „libere de Covid”, pentru a-i încuraja pe turişti să revină.
Massimo Garavaglia a declarat pentru La7: „2 iunie este sărbătoare naţională şi acela poate fi momentul pentru redeschiderea turismului”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.