NATO a confirmat marţi numirea diplomatului spaniol Javier Colomina în funcţia de emisar al alianţei militare însărcinat cu coordonarea acţiunilor pe flancul său sudic, o mişcare care a provocat indignare în Italia, relatează Reuters.
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, l-a acuzat pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, că a trădat Roma prin faptul că nu a numit un italian în această funcţie creată luna aceasta chiar la cererea premierului italian Giorgia Meloni.
Guvernul său a declarat la momentul respectiv că este de părere că un italian ar trebui să primească postul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La sfârşitul săptămânii, Crosetto a declarat pentru ziarul La Stampa că Stoltenberg a nominalizat un spaniol şi a considerat decizia drept "aproape un afront personal".
Javier Colomina este secretar general adjunct adjunct al NATO pentru afaceri politice şi politica de securitate şi a fost reprezentant special pentru Caucaz şi Asia Centrală.
"Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi regiunile Sahel sunt importante pentru Alianţa noastră", a declarat Stoltenberg în comunicatul în care anunţă numirea lui Colomina în calitate de Reprezentant Special pentru vecinătatea Sudică. "Javier Colomina are o vastă experienţă în relaţiile cu partenerii NATO. Numirea sa va consolida şi mai mult activitatea importantă a NATO în sud", dă asigurări secretarul general al NATO.
În calitate de Reprezentant Special pentru vecinătatea sudică, Colomina va servi drept "punct focal" al NATO pentru regiune. El va fi responsabil cu coordonarea şi creşterea vizibilităţii eforturilor NATO în sud şi va consolida angajamentul faţă de parteneri, precizează comunicatul alianţei.
La summitul de la Washington, aliaţii au convenit asupra unui plan de acţiune care va spori angajamentul NATO în regiunile Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi Sahel. Numirea reprezentantului special face parte din acest plan, a precizat Stoltenberg.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.