Privirile Italiei sunt aţintite duminică asupra bogatei regiuni Emilia-Romagna, în nord, unde au loc alegeri regionale cu valoare de test pentru fragila coaliţie aflată la putere, în contextul unor temeri cu privire la faptul că o victorie a extremei drepte în acest bastion al stângii ar putea antrena o cădere a Guvernului, relatează AFP.
Reprezentanţii majorităţii formate de Partidul Democrat (PD, stânga) cu Mişcarea Cinci Stele (M5S, antisistem) au subliniat că acest scrutin nu va avea nicio influenţă asupra Guvernului. Însă liderul Ligii (extremă dreapta) Matteo Salvini a avertizat că, dacă formaţiunea sa obţine o victorie la Emilia-Romagna, va cere luni alegeri legislative anticipate.
În contextul în care Liga este creditată în sondaje cu 30% din intenţiile de vot şi drept primul partid din Italia, suveranistul Salvini speră la o întoarcere a italienilor la urne, care să însemne pentru el o recucerire a puterii.
O regiune prosperă situată în partea centrală a nordului peninsulei, cu ieşire la Marea Adriatică, Emilia-Romagna a fost mult timp un bastion al stângii, ale cărei valori prevalează în continuare în oraşele regiunii, în pofida faptului că dreapta a făcut incursiuni serioase în satele acesteia.
Ultimele sondaje publicate înainte de tăcerea mediatică impusă de lege au arătat că dreapta, dominată de Liga, se află cot la cot cu PD.
Aproximativ 3,5 milioane de alegători sunt chemaţi duminică la urne, de la ora locală 7.00 (8.00, ora României) şi până la ora locală 23.00, să-şi aleagă Executivul regional. Una dintre cheile scrutinului este participarea, în contextul în care doi alegători din trei nu au votat în ultimele alegeri regionale din 2014.
Susţinută de fostul şef al Guvernului Silvio Berlusconi, candidata extremei drepte Lucia Borgonzoni, în vârstă de 43 de ani, a fost eclipsată de Matteo Salvini, care a străbătut regiunea, inundând reţelele de socializare cu imagini în care apare degustând specialităţi "Made in Italy" - jambon de Parma şi parmezan.
Liderul extremei drepte a înfuriat stânga sâmbătă, rupând tăcerea preelctorală printr-un tweet cu privire la ”avizul expulzării” pe care-l va da Guvernului după victoria sa.
În tabăra adversă, preşedintele în exerciţiu al regiunii şi candidatul stângii Stefano Bonaccini i-a opus în campanie buna gestionare şi rezultatele economice ale regiunii, care afişează un nivel al şomajului de 5,9% - faţă de 9,7% pe plan naţional - şi o creşere economică de 2,2% în 2018.
Alesul de stânga ar putea profita de asemenea de dinamica antisalvinistă creată de ”Sardine” - o mişcare a tineretului apărută în regiune în urmă cu două luni şi care a devenit rapid un simbol naţional al protestului faţă de extrema dreaptă.
Unii analişti susţin însă că multe întreprinderi familiale şi artizanale locale sunt nemulţumite şi se simt lăsate în afara mondializării.
Alţii spun că stânga tradiţională i-a abandonat pe cei pe care-i apăra odinioară, pentru a satisface alte interese.
”AGĂŢAREA DE PUTERE”
Pentru prima oară în istoria sa, Liga a triumfat în Emilia-Romagna în alegerile europene din mai, devenind primul partid regional, cu aproape 34% din voturile exprimate, depăşind scorul de 31% al PD. Cu cinci ani mai devreme, ea obţinea doar 5% din sufragii, iar partidul de stânga 53%.
Principalul factor al stabilităţii majorităţii aflate la putere în Italia - slăbită de disensiuni - este temerea comună a unei întoarceri premature la urne care i-ar permite lui Matteo Salvini să revină la putere.
Guvernul ”se va agăţa de putere pe termen scurt”, afirmă Agnese Ortolani, un analist de la Economist Intelligence Unit.
Însă o victorie a Ligii ar amplifica tensiunile în cadrul majorităţii, iar PD ar putea reproşa atunci M5S faptul că a refuzat să prezinte un candidat unic, împărţind astfel votul anti-Salvini.
Experţi apreciază că un asemenea rezultat ar putea provoca căderea M5S, roasă de lupte interne şi din care aproximativ 15 parlamentari au dezertat în ultimele săptămâni.
Liderul M5S Luigi Di Maio a demisionat miercuri, în încercarea de a evita o criză, însă observatorii avertizează că acest lucru s-ar putea dovedi insuficient.
”Dacă Partidul Democrat pierde alt bastion regional, ca în Umbria în urmă cu trei luni, ar putea conchide că are şi mai mult de pierdut dacă rămâne aliat cu M5S, tot mai slabă, decât riscând noi alegeri”, analiza vineri cabinetul Berenberg.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.