Preşedintele american în exerciţiu revine, într-un interviu acordat USA Today, asupra bilanţului, regretelor şi succeselor sale, înainte de a pleca de la Casa Albă, în care, lucid în privinţa limitelor sale, îşi apără opţiunile economice, politica externă şi reflectează la decizii fără precedent.
În atmosfera intimă a Biroului său Oval, Biden revine în acest interviu publicat miercuri asupra momentelor marcante ale mandatului său, dar şi asupra deciziilor pe care încă le mai poate lua înainte să plece de la Casa Albă.
”PÂNĂ ACUM TOTUL MERGE BINE, DAR CINE ŞTIE CUM VOI FI LA 86 DE ANI”
Joe Biden declară că credea că avea şanse bune să obţină un al doilea mandat, dacă n-ar fi ales să se retragă din cursa la fotoliul de la Casa Albă.
”Este prezumţios să o spun, dar cred că da”, declară el.
Însă, preşedintele Americii timp de încă două săptămâni este lucid în privinţa cerinţelor fizice şi mentale ale postului.
El nu-şi ascunde îngrijorările care i-au influenţat decizia.
”Până acum, totul merge bine, dar cine ştie cum voi fi la 86 de ani”, declară el.
”NU E NEVOIE SĂ-ŢI REGLEZI CONTURILE”
Cu doar două săptămâni înainte de sfârşitul mandatului, Biden îi spune jurnalistei Susan Page că se gândeşte să acorde graţieri în mod preventiv, o măsură excepţională şi extrem de rară în istoria prezidenţială americană.
Acest fel de graţiere este legală şi permite protecţia unor persoane împotriva unor eventuale urmăriri înainte ca această să fie angajate.
Între numele evocate se află Liz Cheney, o fostă reprezentantă republoicană din Wyoming, care a jucat un rol-cheie în Comisia însărcinată cu anchetarea luării cu asalt a Capitoliului de la 6 ianuarie 2021.
Alt nume menţionat este al doctorului Anthony Fauci, un fost consilier-şef în probleme de sănătate, care a devenit o ţintă recurentă ale atacurilor extremei drepte, din cauza rolului pe care l-a jucat în gestionarea pandemiei covid-19.
Prin luarea în calcul a acestor graţieiri, Biden încearcă să protejeze figuri publice expuse unor eventuale represalii politice ale viitoarei administraţii Trump.
”Încerc să arăt că nu e nevoie să-ţi reglezi conturile”, declară Biden şi precizează că decizia sa depinde în parte de numirile făcute de către Donald Trump în posturi-cheie, la conducerea poliţei federale (FBI) şi Departamentului Justiţiei.
DEZINORMAREA, UN REGRET MAJOR
În contextul în care Mark Zuckerberg tocmai a anunţat că reţelele de socializare ale Meta nu vor mai supuse ”verificării faptelor” (fact-checking), Biden îşi exprimă frustrarea faţă de incapacitatea de a lupta în mod eficient împotriva dezinformării, un fenomen pe care-l consideră una dintre cele mai mari provocări ale mandatului său.
El arată cu degetul schimbarea peisajului media, în care platformele digitale i-au înlocuit pe editorii tradiţionali capabili să verifice faptele.
”Din cauza felului în care este împărtăşită informaţia azi, tot mai mulţi editori spun că «este pur şi simplu fals»”, deplânge el.
El dă ca exemplu o declaraţie a lui Donald Trump, potrivit căreia o ”invazie din sud” este de vină în diverse infracţiuni.
”Trump spune că «este clar, este o invazie din sud», iar eu pun pariu că 70% dintre oamenii care-i citesc asta îl cred. Cum să lupţi împotriva acestui lucru?”, se întreabă el.
”AVANTAJUL DE A FI UN TIP BĂTRÂN ESTE CĂ-I CUNOSC PE MAII LIDERI MONDIALI DE MULT TIMP”
Joe Biden şi subliniază de-a lungul întregului interviu îndelungata experienţă politică externă drept un atu-cheie al preşedinţiei sale.
”Avantajul de a fi un tip bătrân este că-i cunosc pe marii lideri mondiali de mult timp. Am o perspectivă asupra fiecăruia dintre ei şi asupra intereselor” lor, măturiseşte el.
Unul dintre punctele-cheie ale mandatului său a fost restaurarea alianţelor istorice ale Statelor Unite, puse la încercare de administraţia Trump.
Şeful statului a acţionat în vederea unei reconstrucţii a relaţiei transatlantice cu ţările europene, refirmând angajamentul Statelor Unite în NATO.
În Europa, leadershipul său s-a manifestat mai ales în răspunsul Occidentului la invazia Ucrainei de către Rusia.
La iniţiativa sa, Statele Unite au furnizat un ajutor militar şi umanitar masive Ucrainei şi i-a unit în acelaşi timp pe aliaţii europeni în jurul unor sancţiuni economice fără precedent impuse Moscovei.
Biden vorbeşte, evocând situaţia internaţională, un moment-cheie în istoria lumii.
”Ceea ce se întâmplă în Ucraina are o influenţă profundă asupra a ceea ce se întâmplă în restul lumii. Lumea devine cu adevărat mai mică, cu adevărat din ce în ce mai mică”, subliniază el.
UN BILANŢĂ ECONOMIC ÎMPĂRŢIT
Joe Biden îşi apără cu vigoare bilanţul economic şi insistă asupra măsurilor pe care le consideră esenţiale în păstrarea stabilităţii Statelor Unite după pandemia covid-19.
Între realizările sale majore se află un plan de relansare economică în valoare de 1.900 de miliarde de dolari, conceput să susţină creşterea economică şi să păstreze locurile de muncă, dar şi un plan privind infrastructura în valoare de 1.200 de miliarde de dolari destinat modernizării drumurilor, podurilor, reţelei feroviare şi internetului de mare viteză în întreaga Americă.
Aceste proeicte, pe care le-a catalogat drept elemente structurante ale viitorului Statelor Unite, aveau ambiţia să relanseze competitivitatea pe termen lung a ţării.
”Cum poate să conducă America lumea fără să aibă cea mai bună infrastructură, cel mai bun sistem de educaţie şi cele mai bune îngrijiri de sănătate?”, se întreabă el.
Însă, la finalul mandatului său, se constată că nu s-au înregistrat mereu rezultate.
El recunoaşte că impactul imediat al iniţiativelor sale a fost limitat de întârzieri în punerea lor în aplicare.
”Istoricii vor spune că impactul a fost mare, dar că nu a existat un efect imediat asupra vieţii oamenilor”, recunoaşte el, referindu-se la birocraţia care a încetinit considerabil implementarea acestor proiecte.
O AMPRENTĂ DE DURATĂ
Aceste întârzieri şi o inflaţie în creştere a costului traiului au cântărit greu în viaţa de zi cu zi a milioane de americani şi i-au umbrit percepţia publică a mandatului.
”Cred că am fi fost mai bine dacă am fi putut accelera unele dintre aceste proiecte”, declară el, exprimându-şi regretul faţă de faptul că nu le-a putut oferi mai rapid rezultate tangibile cetăţenilor.
În pofida acestor obstacole, Joe Biden este convins că aceste investiţii vor lăsa o amprentă de durată asupra Americii.
În mod surprinzător, Donald Trump a recunoscut unele succese economice ale lui Joe Biden, într-o întâlnire privată postelectorală, apreciind că ”lasă un bilanţ bun”, un compliment neaşteptat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.