Bahrain şi Oman ar putea fi următoarele state din Golf care să urmeze exemplul Emiratelor Arabe Unite şi să normalizeze relaţiile cu Israelul, a declarat duminică ministrul israelian pentru Informaţii, transmite Reuters.
Israelul şi Emiratele Arabe Unite au ajuns la un acord istoric de pace, joi, care va duce la normalizarea relaţiilor dintre cele două naţiuni, înţelegere la realizarea căreia a contribuit Donald Trump.
”În urma acestui acord vor veni alte acorduri, atât cu alte state din Golf cât şi cu ţări musulmane din Africa”, a afirmat ministrul Informaţiilor, la postul Army Radio.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Cred că Bahrainul şi Omanul sunt în mod sigur pe agendă. În plus, potrivit evaluării mele, există şansa ca anul următor să avem un acord de pace cu alte ţări din Africa, în primul rând cu Sudanul”, a adăugat acesta.
Ambele ţări au apreciat acordul mediat de Statele Unite, dar nu au comentat în privinţa perspectivelor de a normaliza la rândul lor relaţiile cu Israelul.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a întâlnit în ultimii doi ani cu liderii din Oman şi Sudan, efectuând şi o vizită în Oman în octombrie 2018.
”Mă aştept ca mai multe ţări să ni se alăture în cercul păcii. Aceasta este o schimbare istorică, care dezvoltă pacea cu lumea arabă şi vanasigura o pace reală, conştientă şi sigură cu palestinienii”, a spus duminică Netanyahu miniştrilor din cabinetul său, potivit unui comunicat al biroului său.
Acordul dintre Emiratele Arabe Unite şi Israel întăreşte opoziţie faţă de puterea regională Iran. Palestinienii au denunţat acordul ca pe o trădare.
Ministrul de Externe din Israel şi cel din Emiratele Arabe Unite au inaugurat duminică deschiderea liniilor telefonice dintre cele două ţări cu o convorbire între ei, au anunţat oficiali israelieni şi purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Emirate, Hend al-Otaiba.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.