Armata israeliană îşi extinde luni operaţiunile în Fâşia Gaza, unde numărul morţilor din rândul civililor palestinieni este în creştere şi sunt noi semne ale unui conflict care se extinde în întreaga regiune, cu incidente în weekend în Irak şi la Marea Roşie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Armata israeliană continuă să îşi extindă operaţiunea terestră împotriva Hamas în întreaga Fâşie Gaza. Armata acţionează acolo unde Hamas are bastioane", a declarat duminică seară Daniel Hagari.

Soldaţii israelieni sunt angajaţi într-o ofensivă terestră începând din 27 octombrie în nordul Fâşiei Gaza, unde au preluat controlul asupra mai multor sectoare. De la reluarea luptelor, vineri, la sfârşitul unui armistiţiu de o săptămână cu Hamas, armata s-a concentrat în principal pe raiduri aeriene.

În cursul nopţii, un atac asupra unei intrări a spitalului Kamal Adwan din nordul Gaza s-a soldat cu moartea mai multor persoane, potrivit agenţiei palestiniene Wafa. Într-un comunicat, guvernul Hamas a acuzat armata israeliană de o "încălcare gravă" a dreptului umanitar internaţional.

Ministerul Sănătăţii al Hamas a anunţat, duminică seară, că 15.523 de persoane, dintre care 70% femei şi copii, au fost ucise de la începutul bombardamentelor israeliene asupra Fâşiei Gaza, efectuate ca ripostă la atacul sângeros al mişcării islamiste palestiniene asupra Israelului, din data de 7 octombrie.

"În ultimele ore, 316 morţi şi 664 de răniţi au fost scoşi de sub dărâmături şi duşi la spitale, dar mulţi alţii sunt încă sub dărâmături", a declarat Ashraf al-Qidreh, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Hamas.

În Israel, atacul lansat de comandourile Hamas s-a soldat cu 1.200 de morţi, majoritatea civili, potrivit autorităţilor. În replică, Israelul a declarat război Hamas şi a promis să distrugă mişcarea islamistă, care se află la putere în Gaza din 2007.

- 10.000 de atacuri aeriene -

Armata israeliană a anunţat, duminică, că a efectuat "aproximativ 10.000 de atacuri aeriene de la începutul războiului".

În sudul Fâşiei Gaza, atacurile au vizat masiv, începând de vineri, marele oraş Khan Younès şi împrejurimile, unde în fiecare zi armata avertizează că un "atac teribil este iminent" şi le ordonă locuitorilor să plece.

Duminică, localnicii au fugit din oraş, pe jos, înghesuiţi în căruţe sau în maşini, cu bunurile lor îngrămădite pe capote, potrivit imaginilor AFP.

Spitalele din sudul Fâşiei Gaza au fost copleşite de afluxul de răniţi, în timp ce rezervele de combustibil necesare pentru a face să funcţioneze generatoarele aproape că s-au epuizat.

La spitalul Nasser din Khan Younès, cel mai mare din sudul Fâşiei Gaza, la fiecare explozie soseau noi răniţi şi noi cadavre, uneori fără ca cineva să le poată identifica.

" Nu am cuvinte să descriu ororile care se abat asupra copiilor de aici", a declarat duminică James Elder, un purtător de cuvânt al UNICEF prezent la spitalul Nasser. "Văd copii care sosesc în masă printre victime", spusese el anterior pe X.

În oraşul Rafah, aflat în apropiere, locuitorii care călcau printre dărâmături s-au adunat în jurul unui crater uriaş. "Acesta este un bombardament cu totul ieşit din comun. Nu ştim de ce. Nu ştim cu ce scop", a exclamat unul dintre ei, Mohammad Fahjan.

Vizitând rezerviştii, şeful Statului Major israelian, generalul Herzi Halevi, a declarat că armata îşi continuă operaţiunile în sudul Fâşiei Gaza "cu la fel de multă forţă şi la fel de multe rezultate" ca în nord, într-o înregistrare video difuzată duminică de armată.

- Irak şi Yemen -

Fără a pune în discuţie dreptul aliatului lor "de a se apăra" împotriva Hamas, Statele Unite au avertizat Israelul să nu mărească numărul victimelor civile.

"Prea mulţi palestinieni nevinovaţi au fost ucişi", a insistat în weekend vicepreşedinta Kamala Harris, alarmată de imaginile "devastatoare" din Gaza şi care a cerut Israelului să "facă mai mult pentru a proteja civilii nevinovaţi".

Războiul dintre Israel şi Hamas se răsfrânge şi asupra Statelor Unite, care au înregistrat o creştere a numărului atacurilor împotriva soldaţilor, bazelor şi aliaţilor lor din Orientul Mijlociu, cu excepţia perioadei de armistiţiu de o săptămână, între 24 noiembrie şi 1 noiembrie.

Un distrugător american a doborât duminică trei drone în timp ce asigura asistenţă unor nave comerciale din Marea Roşie vizate de atacuri din Yemen, potrivit Washingtonului, care a denunţat "o ameninţare directă" la adresa securităţii maritime.

Tot duminică, Statele Unite au anunţat că au lansat un "atac de autoapărare împotriva unei ameninţări iminente" în nordul Irakului. Iar cinci combatanţi ai unei grupări armate pro-iraniene, ţară care susţine Hamas, au fost ucişi duminică seară în provincia Kirkuk, în nordul ţării, de un bombardament, potrivit unei surse de securitate.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.