Armata israeliană anunţă luni seara că desfăşoară atacuri vizând ”ţinte teroriste” în Liban, după un atac al mişcării islamiste libaneze Hezbollah vizând o zonă contestată între Liban şi Platoul Golan sirian anexat de către Israel, relatează AFP.
”Armata israeliană desfăşoară în acest moment atacuri vizând ţinte teroriste în Liban”, a anunţat într-un foarte scurt comunicat armata.
Autorităile israeliene au ameninţat anterior că vor riposta oricărui tir al Hezbollah.
Hezbollahul a revendicat luni primul atac vizând o poziţie militară de la începutul armistiţiului.
Este vorba despre o ripostă faţă de ”încălcări” ale armistiţiului ,a anunţat mişcarea libaneză.
În pofida acestor tiruri, Statele Unite susţin că ”armistiţiul ţine”.
”Atunci când primim informaţii despre potenţiale încălcări, avem un mecanism implementat împreună cu Guvernul francez pentru a le examina, a stabili dacă sunt încălcări reale şi pentru a aborda părţile, pentru a ne asigura că nu se repetă”, anunţă un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, Matthew Miller.
Miercuri, Israelul a semnat un armistiţiu cu Hezbollahul.
Începând de la 8 octombrie, mişcarea islamistă libaneză, susţinută de Iran, a lansat aproape zilnic rachete şi drone către Israel, în semn de susţinere a mişcării islamiste palestiniene Hamas, în Războiul din Fâşia Gaza.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.