Israelul a lansat atacuri aeriene asupra Fâşiei Gaza, după ce militanţii palestinieni au trimis baloane incendiare peste graniţă, relatează BBC.
La primele ore ale zilei de miercuri, au fost auzite explozii în Gaza City. Oficialii israelieni au spus că au fost vizate ţinte Hamas din Fâşie.
Mai multe baloane au fost trimise din Gaza în Israel, marţi, provocând incendii, potrivit serviciului israelian de pompieri.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Aceasta este cea mai importantă confruntare după cele 11 zile de lupte de luna trecută care s-au închiat cu un armistiţiu, pe 21 mai.
Ea a urmat unui marş de marţi al naţionaliştilor evrei în Ierusalimul de Est ocupat, care a atras ameninţări din partea Hamas, gruparea militară care conduce Gaza.
Într-un comunicat al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF) a fost transmis că avioanele sale de luptă au lovit tabere militare operate de Hamas în Khan Yunis şi Gaza City.
A fost spus că în tabere a avut loc „activitate teroristă” şi că IDF este „pregătită pentru toate scenariile, inclusiv reluarea ostilităţilor, în contextul actelor continue de teroare din Fâşia Gaza”.
Nu există încă informaţii dacă atacurile aeriene au provocat victime.
Un purtător de cuvânt al Hamas a transmis pe Twitter că palestinienii vor continua să reziste şi să îşi apere drepturile şi locurile sfinte din Ierusalim.
Serviciul israelian de pompieri a spus că baloanele trimise din Gaza au provocat cel puţin 20 de incendii pe câmpuri din sudul Israelului.
Acestea sunt primele schimburi violente de când noul guvern de coaliţie, condus de Naftali Bennett, a fost inslatat în Israel, înlăturându-l astfel pe Benjamin Netanyahu după 12 ani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.