Cel puţin trei persoane au fost ucise, luni, într-un atac armat, la o şcoală privată creştină, în Wisconsin, Abundant Life, inclusiv presupusul atacator - un elev al şcolii -, potrivit autorităţilor locale, care au precizat că alte cinci persoane au fost rănite şi că între morţi se află copii, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Un bilanţ anterior anunţa cinci morţi, inclusiv atacatorul minor, şi şapte răniţi.

 

Intervenţia poliţiei nu a necesitat folosirea armelor de foc din dotare, deoarece poliţiştii l-au găsit pe atacator mort atunci când au sosit la şcoală.

Şcoala a fost evacuată, iar o anchetă a fost deschisă.

Identitatea atacatorului era necunoscută imediat.

Potrivit agenhţiei americane de presă The Associated Press (AP), atacatorul ar fi folosit un pistol de calibrul nouă milimetri.

Şcoala creştină Abundant Life are aproximativ 390 de elevi, de la grădiniţă la liceu, potrivit site-ului acesteia.

Şcoala a fost evacuată, iar o anchetă se află în desfăşurare.

Preşedintele Joe Biden este ţinut la curent cu situaţia, anunţă Casa Albă.

Şeful Poliţiei din Madison Shon Barnes făcea declaraţii de presă în momentul în care bilanţul atacului a crescut de la trei la cinci morţi, relatează The Associated Press.

Comandantul Poliţiei din Madison, Shon Barnes, a declarat presei că atacul armat a avut loc cu puţin înainte de ora locală 11.00 (19.00, ora României).

O purtătoare de cuvânt a întrerupt conferinţa de presă şi a anunţat un nou bilanţ de cinci morţi, inclusiv presupusul atacator, şi cinci răniţi.

Însă Poliţia din Madison a revizuit după aceea bilanţul în scădere.

”FIECARE PERSOANĂ DIN ACEASTĂ CLĂDIRE ESTE O VICTIMĂ”

”Azi este o zi tristă, tristă nu doar pentru Madison, ci şi pentru întreaga noastră ţară, în care încă un şef de poliţie susţine o conferinţă de presă pentru a vorbi despre violenţa în comunitatea noastră”, a declarat presei Shon Barnes.

”Fiecare copil, fircare persoană din această clădire este o victimă şi va rămâne pentru totdeauna. Acest tip de traumatism nu dispare purt şi simplu”, a adăugat el.

”Cerem rugăciuni (...). Suntem pe cale să urmărim evoluţia situaţiei, Vom împărtăşi informaţii imediat ce vom putea”, anunţa pe Facebook Abundant Life Christian School.

Preşedintele Joe Biden este ţinut la curent cu situaţia, a anunţat Casa Albă.

Guvernatorul Wisconsinului, Tony Evers, a anunţat pe X că ”urmăreşte îndeaproape” situaţia şi că ”se roagă pentru copii, profesori şi întreaga comunitate a Şcolii Abundant Life aşteptând mai multe informaţii”.

EPIDEMIE DE ATACURI ARMATE

Controlul armelor de foc şi securitatea în şcoli au devenit probleme poltiice şi sociale majore în Statele unite, unde numărul atacurilor armate în şcoli a crescut în ultimii ani.

Potrivit site-ului K-12 School Shooting Database, au avut loc 322 de atacuri armate în şcoli în acest an, în Statele Unite.

Potrivit acestei baze de date, acesta este cel de-al doilea cel mai sângeros bilanţ anual din 1966 încoace, depăşit doar de un total de 349 de atacuri armate în 2023.

Omorurile în mediul şcolar şochează mai ales opinia publică, ca cel comis în 2012 de către o persoană cu probleme psihiatrice într-o şcoală primară în Connecticut, în care a ucis 20 de copii cu vârste cuprinse între şase şi şapte ani.

Această adevărată epidemie de atacuri armate a afectat şi şcoli creştine în ultimele luni.

În martie 2023, un fost elev de la Covenant School, o şcoală privată din Nashville, a ucis trei copii şi trei adulţi, după care a fost ucis prin împuşcare de către forţele de ordine.

Anul trecut, doi elevi în vârstă de cinci şi de şase ani au fost ucişi prin împuşcare la Şcoala adventistă Feather River, în apropiere de Oroville, în California, de către un bărbat înarmat care a murit după aceea din cauza unei răni pe care şi-a cauzat-o singur.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.