Iranul a cerut Israelului să nu reacţioneze militar la atacul său fără precedent din noaptea de sâmbătă spre duminică, pe care l-a prezentat drept o ripostă justificată la atacul israelian care i-a distrus Consulatul din Damasc, relatează AFP.
”Cazul poate fi considerat închis”, a anunţat misiunea iraniană la ONU într-un mesaj postat duminică, la trei ore după începutul operaţiunii.
Însă, a avertizat ea, ”dacă regimul israelian comite o nouă greşeală, răspunsul Iranului va fi considerabil mai dur”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Duminică, preşedintele iranian Ebrahim Raisi a avertizat că reacţia ţării sale va fi ”mult mai puternică” în cazul unui ”comportament imprudent” al Israelului sau partenerilor săi, după atacul iranian.
”Pedepsirea agresorului s-a realizat”, şi-a exprimat într-un comunicat satisfacţia Raisi, adăugând că ”dacă regimul sionist sau partizanii săi” dau ”dovadă de un comportament imprudent, vor primi un răspuns decisiv şi mult mai puternic”.
Comandantul Forţelor armate iraniene, generalul Mohammad Bagheri, s-a felicitat cu privire la faptul că atacul şi-a ”atins toate obiectivele”, şi anume a ”scos din serviciu un centru de spionaj şi o bază eriană”.
El a precizat că niciun centru urban sau economic nu a fost vizat de dronele şi rachetel iraniene.
”PREDEPSIREA” ISRAELULUI
Aceste două centre au fost în mod specific vizate pentru că au servit la comiterea atacului care a distrus, la 1 aprilie, Consulatul Iranului la Damasc, soldat cu moartea a şapte Gardieni ai Revoluţiei, inclusiv doi generali din cadrul Forţei Qods, care intervine în afara Iranului.
NEW FOOTAGE OF THE RESPONSE FROM IRAN TARGETING ISRAEL.
— Suppressed News (@SuppressedNws) April 15, 2024
Nevatim military airport being targeted by Iranian missiles and drones pic.twitter.com/X2FiLFCiE5
În Israel, un purtător de cuvânt al armatei israeliene a anunţat că baza aeriană Nevatim a fost ”uşor atinsă” de rachete balistice iraniene.
”Acţiunea militară a Iranului a fost un răspuns la agresiunea regimului sionist împotriva sediilor noastre diplomatice de la Damasc”, a justificat misiunea iraniană la ONU. Ea a fost ”desfăşurată în baza Articolului 51 al Chartei ONU privind regimul apărării”.
Israelul este, de la Revoluţia din 1979, inamicul jurat al republicii islamice, care îndeamnă la distrugere acestuia în favoarea unui stat palestinian.
Însă, până în prezent, Teheranul s-a abţinut să atace frontal, preferând să susţină acţiuni desfăşurate de alţi membri ai ”axei resistenţei”, din care fac parte hezbollahul libanez şi huthi din Yemen, de la începutul Războiului în Fâşia Gaza dintre Israel şi Hamasul palestinian, de la 7 octombrie.
Duminică, Ministerul iranian de Externe a annţat că i-a convocat pe ambasadorii Regatului Unit, Franţei şi Germaniei, în semn de protest, ”în urma poziţiilor iresponsabile ale anumitor reprzentanţi ai acestor ţări cu privire la răspunsul Iranului la seria de acţiuni a regimului sionist împotriva cetăţenilor şi intereselor ţării noastre”.
Cu câteva ore înainte de atacuri, Iranul a confiscat, sâmbătă, un portcontainer pe care l-a acuzat de faptul că are ”legături” cu Israelul, cu 25 de mebri ai echipajului la bord, în apele Golfului Persic.
Washingtonul a denunţat ”un act de piraterie”.
”MESAJ” ADRESAT WASHINGTONULUI
În noaptea de sâmbătă spre duminică, Teheranul a avertizat Statele Unite, cărora le-a cerut să ”rămână la distanţă” de conflictul său cu Israelul.
Generalul Bagheri a precizat că un ”mesaj” a fost ”timis Statelor Unite pentru a le avertiza că, dacă cooperează cu Israelul în eventuale acţiuni viitoare, bazele lor nu vor mai fi sigure”.
Statele Unite deţin mai multe baze militare în regiune, şi anume în Irak.
La rândul său, ministrul iranian de Externe Hossein Amir-Abdollahian a declarat că Teheranul a informat ţările vecine înainte de lansarea operaţiunii militare, subliniind că obiectivul său era ”să pedepsească regimul israelian”.
”Noi nu căutăm să ţintim poporul sau bazele americane în regiune”, a declarat el, avertizând însă că Iranul ar putea ţinti poziţii militare americane implicate în ”apărarea şi susţinerea” Israelului.
”Viitoarea palmă va fi mai violentă”, a avertizat o nouă frescă murală dezvelită în Piaţa Palestina din Teheran, unde câteva mii de oamni s-au adunat în noaptea de sâmbătă spre duminică strigând ”Moarte Israelului!” şi ”Moarte Americii!”.
Iranul ”îşi poate intensifica acţiunile, dacă vrea acest lucru, pentru că are de ales între diverse opţiuni, şi anume Hezbollah, perturbări maritime sau atacuri vizând ţinte israeliene vulnerabile în străinătate”, estimează un expert de la Australian Strategic Policy Institute, cu sediul la Washington, Nishank Motwani.
Autorităţile israeliene nu şi-au prezentat duminică dimineaţa intenţiile.
Însă ele nu au exclus, înainte de a ataca, să lovească pe teritoriul iranian, vizând probabil instalaţii militare - sau nucleare - potrivit unor experţi.
Ca măsură de precauţie, Aeroportul Mehrabad din Teheran, destinat unor zboruri interne, urma să rămână închis până luni dimineaţa la ora locală 6.00 (5.30, ora României), potrivit agenţiei iraniene de presă Isna.
Duminică, autorităţile au anunţat anularea zborurilor de pe Aeroportul Internţaional Imam Khomeini din Teheran, tot până la aceeaşi oră, luni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.