Pompierii din capitala franceză au anunţat marţi dimineaţa că ”întregul focar” al incendiului de la Catedrala Notre-Dame de Paris a fost stins, relatează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pompierii au prezentat marţi dimineaţa un rezumat al situaţiei.

”Toată noaptea (de luni spre marţi), activitatea a constat în supravegherea focarelor reziduale. 1.000 de metri pătraţi de acoperiş au fost făcuţi scrum. Până în această (marţi) dimineaţa, activitatea a constat în apărarea celor două clopotniţie, de nord şi sud, pentru a ne asigura că turnurile nu se surpă”, a declarat locotenent-colonelul Gabriel Plus.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Marţi dimineaţa, ”angajamentul pompierlor constă în a supraveghea structurile şi a stinge focarele reziduale”, a continuat el.

”Însă întregul foc a fost stins. De-acum urmează faze expertizei. Întregul edificiu va fi analizat”, a anunţat el.

Aproximativ 100 de pompieri erau angajaţi în ”acestă fază de supraveghere, verificare, în sprijinul experţilor”.

”Am salvat clopotniţele, ele sunt în siguranţă în acest stadiu, tribunele sunt, de asemenea, consolidate”, a adăugat Gabriel Plus.

Pe de altă parte, centrul naosului a ”suferit enorm”.

”O parte a boltei (s-a) surpat în naosul central”, iar 100 de militari pompieri ”sunt în continuare angajaţi şi vor rămâne toată ziua”, a mai precizat Gabriel Plus în această conferinţă de presă pe care a susţint-o în faţa Notre-Dame.

Alt pompier a precizat că un plan de salvare a bunurilor culturale a fost pus în aplicare, cu scopul de a pune la adăpost colecţiile cât mai rapid posibil.

”Un număr bun de colecţii inestimabile a fost scos (...). Rămân (în interior) colecţii, de talie mare, dintre care unele au fost avariate de foc, dar care vor putea firestaurate”, a adăugat pompierul, precizând că este în continuare prea periculos să se intre şi să se scoată operele rămase înăuntru.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.