Preşedintele Joe Biden l-a acuzat miercuri pe liderul rus Vladimir Putin că are o "poftă laşă de teritorii şi putere" şi a promis, la încheierea summitului NATO de la Vilnius, că Alianţa Nord-Atlantică, sub conducerea SUA, nu va ezita în susţinerea Ucrainei împotriva agresiunii ruseşti, relatează Reuters şi CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La sfârşitul reuniunii de două zile pe care liderii NATO au avut-o practic la uşa Rusiei, în Lituania, Biden a lăudat populaţia din fosta ţară ocupată de sovietici şi subliniat cu încântare că Finlanda este acum parte a alianţei, iar în curând şi Suedia se va alătura NATO.

"De-a lungul acestui război îngrozitor, poporul lituanian, împreună cu fraţii noştri baltici, au fost printre cei mai aprigi campioni ai dreptului Ucrainei la un viitor ales de ea însăşi. Unul care să fie liber", a punctat Biden.

CITEȘTE ȘI Odată cu aderarea Suediei, Marea Baltică devine un "lac NATO"

Preşedintele american, care a făcut din solidaritatea membrilor NATO una dintre principalele sale priorităţi în materie de politică externă, a declarat că Putin a subestimat grav fermitatea alianţei militare. "NATO este mai puternică, mai plină de energie şi, da, mai unită decât oricând în istoria sa. Într-adevăr, este şi mai vitală pentru viitorul nostru comun. Iar asta nu s-a petrecut din întâmplare. N-a fost ceva inevitabil", a spus Biden în faţa a mii de oameni care s-au adunat la Universitatea din Vilnius, mulţi dintre ei aclamându-l cu steaguri lituaniene şi americane.

"Când Putin, cu pofta sa laşă de pământ şi putere, a declanşat războiul său brutal împotriva Ucrainei, a pariat că NATO va fi divizată. El a crezut că NATO se va rupe. A crezut că unitatea noastră se va spulbera la prima sa încercare. El credea că liderii democratici vor fi slabi. Dar a gândit greşit", a subliniat Biden, reluând ideea pe care a subliniat-o şi în discursurile sale publice anterioare din Europa, ambele rostite în Polonia, vecină Lituaniei, în martie 2022 şi în februarie 2023, după ce Putin invadase Ucraina.

CE SPUNE BIDEN DESPRE ÎNCHEIEREA RĂZBOIULUI

"Suveranitate, integritate teritorială. Aceştia sunt doi piloni ai relaţiilor paşnice între naţiuni. Nu se poate permite ca o ţară să pună stăpânire pe teritoriul vecinului său prin forţă. Rusia ar putea pune capăt acestui război mâine prin retragerea forţelor sale din Ucraina. Recunoscându-şi graniţele internaţionale şi încetând atacurile - atacuri inumane - asupra Ucrainei", le-a spus Biden miilor de oameni strânşi la Universitatea din Vilnius. "Din păcate, Rusia nu a arătat, până acum, niciun interes pentru rezultatul diplomatic", a subliniat el.

El a reafirmat sprijinul SUA pentru Ucraina. "Nu vom renunţa. Vorbesc serios. Angajamentul nostru faţă de Ucraina nu va slăbi. Vom susţine libertatea şi libertatea astăzi, mâine şi atât timp cât va fi nevoie", a promis din nou preşedintele Biden.

"Statele Unite au construit o coaliţie de peste 50 de naţiuni pentru a se asigura că Ucraina se apără singură, atât acum, cât în viitor", a adăugat el, remarcând că, în ciuda a aproape un an şi jumătate de război, Ucraina rămâne liberă şi independentă.

De asemenea, el a subliniat că toată lumea doreşte ca războiul să se încheie just, ţinând cont de principiile de bază ale Cartei Naţiunilor Unite - suveranitatea şi integritatea teritorială.

Discursul lui Biden a avut ca scop să trimită aliaţilor un mesaj de unitate şi totodată să reliefeze rolul său pe scena mondială înainte de o campanie dificilă pentru realegere sa în 2024, o campanie care are ca temă principală "vindecarea diviziunilor" de acasă şi din străinătate, notează Reuters.

În pofida mesajului pozitiv, oficialii americani s-au luptat în privat cu omologii lor de la Vilnius pentru a ajunge la un consens cu privire la direcţia în care se îndreaptă războiul, la modul în care se poate încheia şi la asigurările pe care trebuie să le ofere Ucrainei în ceea ce priveşte viitorul său în cadrul alianţei militare nord-atlantice, au declarat pentru Reuters patru diplomaţi NATO implicaţi în aceste discuţii.

Ucraina, care şi-ar fi dorit o invitaţie de a adera la NATO sau cel puţin un calendar specific pentru aderare, nu a primit niciuna dintre acestea. În schimb, liderii din NATO s-au pus de acord că Ucraina va adera în cele din urmă, atunci când "aliaţii vor fi de acord şi vor fi îndeplinite condiţiile", după cum se arată în declaraţia finală a summitului. Însă ei au evitat să ofere detalii cu privire la momentul în care, dacă va fi cazul, Kievul va îndeplini aceste condiţii.

CONTRAST CU TRUMP, ÎN LUMINILE RAMPEI ELECTORALE DIN SUA

Înainte de a pleca din Statele Unite pentru a participa la summitul din Europa, Biden nu a ţinut cont de preocupările aliaţilor şi a anunţat că va furniza muniţii cu dispersie Ucrainei în lupta sa cu Rusia.

Însă, într-un contrast implicit cu fostul preşedinte Donald Trump, care îşi antagonizase aliaţii, Biden a făcut ca Washingtonul, de departe cel mai mare contribuabil din alianţă, să fie forţa motrice pentru consolidarea blocului militar. Trump - favoritul republican pentru a-l concura pe democratul Biden la alegerile din noiembrie 2024 - a luat chiar în considerare, la un moment dat, retragerea din NATO - pactul de apărare fondat la începutul Războiului Rece, în 1949.

Ivo Daalder, preşedinte al think tank-ului Chicago Council on Global Affairs, subliniază că invazia Rusiei în Ucrana a fost forţa motrice pentru ca Suedia să adere la NATO. Dar el a adăugat că rolul diplomatic "destul de important" al lui Biden a fost esenţial pentru a pune capăt opoziţiei Turciei, de exemplu, răspunzând obiecţiilor pe care Ankara le avea în numirea unor locaţii geografice din Cipru, care împiedicau aprobarea noilor planuri regionale de apărare ale alianţei.

"Povestea neştiută a acestui preşedinte este că demonstrează capacitatea de a merge şi de a mesteca gumă în acelaşi timp. El a consolidat alianţele în Europa şi în Asia într-un mod în care, sincer, niciun alt preşedinte nu a făcut-o, cu siguranţă de la sfârşitul Războiului Rece", consideră Daalder.

Majoritatea republicanilor care caută să îl înlăture pe Biden au păstrat în mare parte tăcerea cu privire la prestaţia lui Biden în timpul summitului NATO, ceea ce sugerează că nu au prea multe de câştigat dacă îl critică. Există o largă unitate în Statele Unite în spatele abordării Washingtonului faţă de invazia rusă de acum mai bine de 500 de zile, arată sondajele.

Trump îl admiră de mult timp pe preşedintele rus Vladimir Putin şi şi-a exprimat scepticismul faţă de o implicare extinsă a SUA în războiul din Ucraina. Marţi, el a criticat decizia lui Biden de a trimite muniţii în Ucraina. Trump se confruntă cu un scrutin primar deschis în care sunt mai mulţi candidaţi, inclusiv fostul său vicepreşedinte Mike Pence şi fosta sa ambasadoare la ONU Nikki Haley, care au făcut presiuni pentru un sprijin mai mare pentru Ucraina. Haley a criticat marţi NATO şi pe Biden pentru că nu s-au angajat ferm să primească Ucraina în alianţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.