Organizaţia internaţională de poliţie Interpol a emis miercuri o notiţă roşie pe numele evadatului Mohamed Amra, alias ”Musca”, un recidivist care a evadat marţi în urma unui atac armat asupra unui furgon al Administraţiei Penitenciare franceze, soldat cu doi morţi, căutat în continuare, relatează Le Figaro.
Atacul asupra furgonului penitenciar în care se afla Mohamed Amra, alias ”La Mouche”, a avut loc în timp acesta era transportat de la tribunalul judiciar din Rouen la Închisoarea din Évreux.
WANTED
— INTERPOL (@INTERPOL_HQ) May 15, 2024
A Red Notice has been issued at the request of French authorities for escaped prisoner Mohamed AMRA, alias ‘The Fly’.
View the INTERPOL #RedNotice here: https://t.co/KnY5x3alSD pic.twitter.com/RKv86QyTp7
Atacatorii au deschis focul asupra furgonului într-un peaj, la Incarville, după care au fugit cu două vehicule, unul marca Audi A5, celălalt marca BMW seria 5.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Acest atac-fulger a durat trei minute.
Magistraţi de la Jurisdicţia naţională franceză a luptei împotriva criminalităţii organizate (JUNALCO) s-au sesizat şi s-au dus la locul atacului armat.
O anchetă cu privire la ”omor şi tentativă de omor” şi ”evadare în bandă organizată” a fost încredinţată Oficiului central de luptă împotriva criminalitţii organizate (OCLCO) şi Poliţiei Judiciare din Roeun.
Căutări continuau miercuri cu forţe importante de ordine şi unităţi de elită, inclusiv Brigada Naţională de Căutarea Fugarilor BNRF), Brigada de Căutare şi Intervenţie (BRI), iar brigăzile de reprimare a banditismului de la Rouen şi nantes au fost plasate în alertă.
Ministrul francez de Interne Gérald Darmanin a declanşat planul Épervier, ridicat în mod automat marţi seara.
Sute de jandarmi au fost mobilizaţi, inclusiv motociclişti, în Eure dar şi în Seine-Maritime, Calvados, Val-d'Oise şi Yvelines.
Un elicopter şi o echipă a Grupului de Intervenţie al Jandarmeriei Naţionale (GIGN) participă, de asemenea, la căutarea evadatului.
Agenţi ai Administraţiei Penitenciare au păstrat un moment de reculegere miercuri, la la ora locală 11.00 (12.00, ora României), un omagiu adus celor doi agenţi ucişi marţi în atacul armat din Eure.
Arnaud Garcia, în vârstă de 34 de ani, urma să devină tată în câteva luni.
Tânărul este unul dintre cei doi agenţi executaţi cu sânge rece şi în mod laş de către mai mulţi bărbaţi înarmaţi în atacul asupra furgonului penitenciar.
”M-au lăsat fără urmaşi. Simt un amestec de tristeşe şi furie. Am încredere în jadarmerie, poliţie şi justiţie”, declară Le Figaro tatăl victimei, Dominique Garcia.
”Suntem devastaţi, mai ales nora mea”, declară acest fost comandant de jandarmerie, care şi-a pierdut unicul fiu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...