Institutul Francez din Gaza a fost lovit într-un atac aerian israelian, dar nu au fost raportate victime în rândul personalului de la faţa locului, a anunţat vineri Ministerul francez de Externe, în timp ce biroul din Gaza al agenţiei de presă Agence France-Presse (AFP) a fost, de asemenea, avariat în urma unui atac, relatează The Guardian.
Ministerul francez de Externe spune că a cerut autorităţilor israeliene să furnizeze "fără întârziere" motivele "concrete" care au motivat lovitura asupra Institutului Francez.
Într-un comunicat separat, ministerul şi-a exprimat, de asemenea, "îngrijorarea foarte mare" cu privire la numărul de victime civile din Gaza.
La rândul său, AFP a anunţat pe reţeaua X că biroul său din Fâşia Gaza a fost bombardat de armata israeliană şi a fost grav avariat joi de o lovitură. Niciunul dintre cei opt membri ai personalului AFP sau angajaţi permanenţi aflaţi în mod normal în Gaza nu se aflau la faţa locului în momentul impactului.
Toţi au fost evacuaţi în sudul Fâşiei Gaza la 13 octombrie, a adăugat agenţia.
"AFP condamnă în termenii cei mai fermi această lovitură asupra biroului său din oraşul Gaza", a declarat AFP.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.