India urmează să lanseze - la 3 ianuarie - vaccinarea minorilor în vârstă de peste 15 ani, în lupta împotriva variantei omicron a SARS-CoV-2, a anunţat de Crăciun premierul Narendra Modi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Varianta ”Omicron face să se vorbească despre ea în acest moment”, a declarat Modi într-un discurs adresat ţării.

”După ce au analizat situaţia internaţională şi campania noastră de vaccinare din ultimele 11 luni împotriva covid-19, cercetătorii noştri au luat azi (sâmbătă) decizii cruciale”, a anunţat el.

”Trebuie să fim atenţi şi prudenţi”, a îndemnat premierul, care a anunţat că vaccinuri împotriva covid-19 urmează să fie disponibile în vederea vaccinării tinerilor în vârstă de peste 15 ani începând de la 3 ianuarie.

Personalul medical şi persoanele în vârstă de peste 60 de ani urmează, de asemenea, să fie vaccinate cu o ”doză de precauţie”, o săptămână mai târziu, a anunţat Modi.

”Am înţeles foarte devreme importanţa vaccinării, iar de aceea peste 61% dintre adulţi au fost vaccinaţi cu două doze, iar 90% cu cel puţin odoză”, a subliniat şeful Guvernului indian.

Peste 200.000 de persoane au murit în India în timpul valului sângeros de covid-19 din perioada aprilie-iunie, care a copleşit spitalele şi crematoriile.

Acest val a apărut în urma uneia dintre cele mai mari adunări religioase din lume - Kumbh Mel - la care au luat parte aproximativ 25 de milioane de pelerini.

Ca valoare absolută, India se află - cu 478.133 de morţi din cauza covid-19 - pe locul trei între ţările care au înregistrat cele mai multe morţi, după Statele Unite (815.423) şi Brazilia (618.228).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.