Încrederea publică în preşedintele rus Vladimir Putin a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, conform unui sondaj de opinie al statului, scrie Reuters.
Sondajul, efectuat de Centrul de Cercetare a Opiniei Publice, a stabilit că încrederea în Putin a scăzut la 33,4%, cel mai scăzut nivel din 2006.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Rezultatele nu reprezintă o problemă imediată pentru Putin care a câştigat categoric alegerile din martie 2018, obţinând astfel un nou mandat de şase ani. Însă ar putea oferi încredere potenţialilor viitori contracandidaţi.
Rata de aprobare a lui Putin, care este diferită de încrederea în preşedintele rus, este în continuare ridicată – 60%. Însă şi aceasta a scăzut de la vârful de 90% din cauza scăderii veniturilor şi a unor decizii ale guvernului de a creşte vârsta de pensionare.
Rata de încredere a lui Putin şi-a atins maximul de 71% în iulie 2015, după ce Rusia a anexat Crimeea de la Ucraina în 2014.
Chiar înainte de alegerile de alegerile de anul trecut, rata de încredere a preşedintelui rus era de 55,3%. De atunci, încrederea publică în Putin a scăzut constant.
Putin rămâne, însă, politicianul în care ruşii au cea mai mare încredere.
Următorii doi pe această listă sunt ministrul Apărării Sergei Shoigu şi ministrul de Externe Sergei Lavrov, cu 13% respectiv 9,3%.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.