Şefii diplomaţiei din ţările G7 se reunesc în Canada pentru a discuta despre o posibilă încetare a focului în Ucraina, într-un moment în care ameninţările americane la adresa vecinului său nordic creează un climat tensionat, potrivti AFP.
Miniştrii de Externe - Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Statele Unite - se reunesc la Charlevoix, Quebec, până vineri, pentru prima lor întâlnire de la revenirea la putere a preşedintelui american Donald Trump în ianuarie.
Pentru Marco Rubio, secretarul de stat american, G7 trebuie să se concentreze pe Ucraina, care este „scopul acestei reuniuni”.
Înainte de a ajunge în Canada după-amiază, el a explicat că speră ca marile ţări industrializate să recunoască faptul că „Statele Unite au făcut un lucru bun pentru lume”, după discuţiile recente din Arabia Saudită.
Ucraina a acceptat marţi propunerea SUA de încetare a focului pentru 30 de zile cu Rusia, după mai mult de opt ore de discuţii la Jeddah.
"Acum aşteptăm cu toţii cu nerăbdare răspunsul Rusiei", a declarat Marco Rubio.
Rusia, care de mai bine de un an deţine supremaţia pe linia frontului, a declarat, la rândul său, că aşteaptă să fie informată oficial de această propunere de armistiţiu din partea Statelor Unite, întrucât cele două ţări au început, de asemenea, să îşi relanseze relaţiile.
Ţările europene, care au fost ţinute departe de negocieri până acum, au salutat progresele înregistrate. Cu toate că au cerut din nou să fie instituite garanţii de securitate pentru a descuraja Rusia să lanseze un nou atac.
"O încetare a focului trebuie să facă parte dintr-un proces de pace care să conducă la un acord durabil. Suveranitatea Ucrainei trebuie să fie păstrată", a insistat miercuri cancelarul german Olaf Scholz.
La rândul său, ministrul italian Antonio Tajani va sublinia la G7 importanţa „menţinerii unităţii transatlantice pentru a obţine o pace justă şi durabilă, care să garanteze independenţa şi suveranitatea Ucrainei şi, în acelaşi timp, securitatea continentului european”.
Cu toate acestea, discuţiile ar putea fi umbrite de tensiunile comerciale, în special între Canada şi Statele Unite.
Marco Rubio este primul oficial de rang înalt al administraţiei Trump care pune piciorul pe pământ canadian, deoarece preşedintele american a atacat ţara, asigurându-se că aceasta ar trebui să devină „al 51-lea stat" al SUA şi impunând tarife vamale.
La sosirea sa în oraşul Quebec, un mic covor roşu a fost întins pe pista aeroportului înainte de plecarea sa spre Charlevoix, pe malul râului Sfântul Laurenţiu.
Numeroasele anunţuri şi reveniri ale lui Donald Trump cu privire la tarifele vamale au provocat un val de panică pe pieţe în ultimele zile.
Marco Rubio a recunoscut că nu va putea evita subiectul tensiunilor comerciale în timpul întâlnirii sale de joi dimineaţă cu ministrul canadian al Afacerilor Externe, Mélanie Joly.
Dar „obligaţia noastră este să încercăm să prevenim ca lucrurile la care lucrăm împreună să fie afectate negativ de lucrurile asupra cărora nu suntem de acord în acest moment”, a declarat Rubio presei.
"Aceasta nu este o întâlnire despre cum vom prelua controlul asupra Canadei”, a adăugat el.
"Această chestiune nu va fi discutată deoarece suveranitatea Canadei este „nenegociabilă”, a răspuns Mélanie Joly.
Aceasta din urmă, care şi-a înăsprit tonul în ultimele zile în faţa atacurilor lui Donald Trump, intenţionează de asemenea să îi avertizeze pe liderii europeni să nu ignore ameninţările americane, considerând că Canada ar putea fi doar prima pe listă.
Viitorul premier canadian Mark Carney, care urmează să îi ia locul lui Justin Trudeau în următoarele zile, a avertizat că americanii reprezintă un „pericol existenţial” pentru Canada.
Pentru Mélanie Joly: „Dacă Statele Unite ne pot face asta nouă, cel mai apropiat prieten şi aliat al lor, atunci nimeni nu este în siguranţă”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.