Un incendiu puternic a avut loc luni într-un depozit de la Blanc-Mesnil (Seine-Saint-Denis), situat în apropierea ”primei” fabrici de măşti chirurgicale din Ile-de-France, care urmează să-şi lanseze producţia săptămâna aceasta, declarăsurse concordante pentru AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Incendiul a izbucnit către ora locală 9.30 (10.30, ora României), a declarat pentru AFP primarul Thierry Meignen, care spune a văzut din biroul său de la Primărie o ”coloană groasă de fum negru”. ”Ne-am speriat toţi, crezând că incendiu era la fabrica de măşti”, a spus el.

Incendiul, a cărui origine era necunoscută imediat, a fost circuscris înainte de prânz şi nu a afectat fabrica, au anunţat pompierii.

Fabrica - construită în câteva săptămâni de omul de afaceri chinez Hsueh Sheng Wang - a fost inaugurată oficial joi de către preşedinta regiunii Ile-de-France, Valérie Pécresse.

Ea urmează să-şi înceapă producţia de măşti de tip FPP1 şi FPP2 săptămâna aceasta. ”Un milion de măşti urmează să fie produse zilnic”, potrivit lui Wang.

Un reprezentant al comunităţii franco-chineze, Wang, a cărui carieră provoacă admiraţia unora, trezeşte totdată suspiciuni, în contextul în care acesta este vizat din 2014 de o anchetă preliminară a Parchetului Naţional francez Financiar (PNF) cu privire la ”spălare de bani” şi ”fraudă fiscală”.

Incendiul, care a cuprins un depozit de 1.000 de metri pătraţi situat alături de fabrică, nu s-a soldat cu niciun rănit, ci a produs doar ”pagube materiale”, a declarat pentru AFP locotenent-colonelul Claire Boët de la Brigada Pompeirilor din Paris.

Aproximativ 100 de pompieri au fost trimişi la faţa locului pentru a controla sinistrul.

Depozitul care a luat foc apaţinea societăţii BMS, care depozitează textile şi mobilier de birou, a precizat primarul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.