Înaltul Comitet Electoral (YSK) turc a dispus luni să se organizeze un nou scrutin muncipal la Istanbul, dând curs astfel unei cereri a Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, islamo-conservator) al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, care contesta victoria opoziţiei în alegerile de la sfârşitul lui martie, potrivit agenţiei turce de stat Anadolu, relatează AFP.
AKP reclama organizarea unui nou scrutin şi denunţa ”nereguli” care, în opinia sa, au pătat votul de la 31 martie.
”Alegerile de la Istanbul vor fi repetate”, s-a felicitat într-un mesaj postat pe Twitter reprezentantul AKP la YSK, Recep Ozel.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Ozel a anunţat că următoarele alegeri urmează să aibă loc la 23 iunie, potrivit Reuters.
Hotărârea cu privire la anularea scrutinului şi organizarea unui nou vot a fost luată în urma unei reuniuni YSK, la Ankara, în care s-a examinat un ”recurs extraordinar” împotriva rezultatelor formulat de AKP în aprilie.
În aceste alegeri, candidatul mai multor partide de opoziţie, Ekrem Imamoglu, l-a învins pe cel al AKP, fostul premier Binali Yildirim, cu cel puţin 15.000 de voturi - un avans infim la scala megalopolisului turc.
AKP-ul lui Erdogan a pierdut, de asemenea, capitala, o lovitură care se explică prin furtuna economică ce zguduie ţara - prima recesiune din ultimii zece ani, o inflaţie de până la 20% şi o monedă care se prebuşeşte.
Însă, refuzând să-şi recunoască înfrângerea la Istanbul, Erdogan a denunţat ”nereguli masive”. AKP îi acuză pe şefii secţiilor de votare că au redus numărul voturilor obţinute de candidatul său.
Principalul partid din opoziţie, Partidul republican al poporului (CHP, social-democrat), din care provine Ekrem Imamoglu, îl acuză pe Erdogan că ”nu ştie să piardă” şi că vrea să se agaţe prin toate mijloacele de istanbul, capitala economică şi demografică a ţării.
Sporind presiunea asupra YSK, Erdogan a îndemnat din nou, sâmbătă, la repetarea scrutinului la istanbul, îndemnând Autoritatea Electorală să ”uşureze conştiinţele concetăţenilor noştri”.
Ekrem Imamoglu - care şi-a primit mandatul de primar al Istanbulului luna trecută - a îndemnat YSK, după ce s-a exprimat Erdogan, ”să ia o decizie bazându-se pe drept şi justiţie”.
Autorităţile turce austabilit legături între o ”organizaţie teroristă” şi şefi de secţii de votare din scrutinul de la Istanbul, a dezvăluit duminică Anadolu.
Potrivit agenţiei turce, anchetatori turci au stabilit că 43 dintre şefii de secţii de votare au avut contacte cu reţeaua predicatorului Fethullah Gülen, oaia neagră a Ankarei, care-l acuză că a orchestrat o tentativă de lovitură de stat, în iulie 2016, din exilul său în Statele Unite, ceea ce acesta respinge.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...