Vaccinul împotriva covid-19 al alianţei americano-germane Pfizer/BioNTech ”poate fi folosit la persoane de peste 18 ani”, ”din cauza eficienţei sale şi profilului său satisfăcător al toleranţei”, a anunţat joi Înalta Autoritate franceză a Sănătăţii (HAS), relatează AFP.
”Strategia prioritizării” anunţate - începerea vaccinării cu populaţiile cu cel mai mare risc al unor forme grave şi al celor mai expuse persoane la riscul infectării - rămâne valabilă cu privire la acest vaccin - denumit Comirnaty - se arată în avizul HAS, ultima etapă de reglementare înaintea lansării campaniei de vaccinare duminică.
”Confirmăm că acest prim vaccin are un loc în strategia vaccinării, atât în privinţa eficienţei sale, cât şi a profilului său al tleranţei, o veste excelentă”, a anunţat într-o conferinţă de presă online preşedintele HAS Dominique Le Guludec.
”Modelizările matematice pe care le-am realizat susţin strategia vaccinării cu prioritate” a rezidenţilor azilurilor de bătrâni şi a personalului cu risc care lucrează în ele, adică a celor ”care au cel mai important beneficiu individual de pe urma acestei vaccinări”.
Vaccinul Pfizer-BioNTech a dovedit o eficienţă ”importantă” în împiedicarea îmbolnăvirii de covid-19, însă ”pentru moment nu avem informaţii despre impactul acestui vaccin asupra transmiterii virusului”, a subliniat preşedinta Comisiei tehnice a vaccinării din cadrul HAS Elisabeth Bouvet.
Campania vaccinării în Franţa începe duminică şi are ca principal obiectiv o ”reducere a mortalităţii şi a formelor grave” ale covid-19 şi ”apărarea sistemului sănătăţii din Franţa”, a subliniat ea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...