Aproape 90 de parlamentari democraţi americani i-au cerut, vineri, preşedintelui Joe Biden să ia în considerare posibilitatea de a întrerupe vânzările de arme către Israel dacă guvernul israelian nu îşi schimbă războiul contra Hamas, scrie Le Monde.
Într-o scrisoare semnată de 88 de membri ai Congresului şi remisă Casei Albe, aleşii şi-au exprimat "îngrijorarea gravă cu privire la modul în care guvernul israelian conduce războiul din Gaza şi la reţinerea deliberată a ajutorului umanitar". Restricţiile impuse de Israel asupra livrării ajutorului umanitar susţinut de Washington în Gaza "contribuie la o catastrofă umanitară fără precedent", se arată în scrisoare.
Semnatarii, printre care se numără numeroşi membri aleşi ai Camerei Reprezentanţilor, îi cer preşedintelui să îi transmită clar premierului israelian, Benyamin Netanyahu, că orice obstacol în calea livrării de ajutor către Gaza "pune în pericol eligibilitatea acesteia pentru asistenţă ofensivă de securitate suplimentară din partea Statelor Unite".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Joe Biden criticat pentru sprijinul său necondiţionat
Totuşi, ei precizează că sistemele israeliene de apărare antirachetă, precum Iron Dome, ar trebui să fie excluse din această posibilă suspendare a ajutorului american. "Continuăm să susţinem cu fermitate finanţarea defensivă salvatoare pentru Israel", avertizează scrisoarea.
Printre semnatarii scrisorii se numără democraţii din Comisia pentru servicii militare şi Comisia pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor. De la începutul războiului din Gaza, declanşat de atacul fără precedent al Hamas asupra Israelului la 7 octombrie 2023, Joe Biden, aflat în plină campanie de realegere pentru Casa Albă, a fost criticat pentru sprijinul său necondiţionat pentru Israel.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.