Hunter Biden şi-a făcut miercuri o apariţie neaşteptată la o audiere din Camera Reprezentanţilor la care congresmenii republicani făceau presiuni pentru a vota o rezoluţie în virtutea căreia fiul preşedintelui ar trebui să fie reţinut pentru sfidarea Congresului pentru că nu a venit să depună mărturie în ancheta de destituire ce îl vizează pe tatăl său, Joe Biden, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Hunter Biden a intrat la audiere fără să vorbească cu reporterii şi a stat liniştit în tribună cu avocatul său, provocând un adevărat haos, membrii Comisiei de supraveghere a Camerei certându-se între ei şi certându-l pentru surpriza făcută.

"Nu contează cine eşti .... cine este tatăl tău sau numele tău de familie. Da, mă uit la tine, Hunter Biden. Nu eşti mai presus de lege", a declarat reprezentanta republicană Nancy Mace. "Hunter Biden, ţi-e prea frică să te prezinţi la o depoziţie. Şi încă o faci, astăzi", a continuat ea.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Republicanii din Camera Reprezentanţilor susţin că preşedintele şi familia sa au profitat în mod necorespunzător de pe urma unor acţiuni politice la care Biden a participat atunci când era vicepreşedinte, în perioada 2009-2017, şi de aceea au iniţiat o acţiune de punere sub acuzare a actualui şef al Casei Albe (procedură de impeachment).

Hunter Biden, în vârstă de 53 de ani, se confruntă cu propriile sale probleme juridice. El urmează să se prezinte joi la un tribunal federal din Los Angeles unde se confruntă cu acuzaţii penale pentru neplata a 1,4 milioane de dolari ca taxe. De asemenea, el a fost acuzat în Delaware că a minţit în legătură cu consumul de droguri în timp ce şi-a cumpărat o armă de foc. Hunter Biden a pledat nevinovat la acuzaţiile din Delaware.

Reprezentantul democrat Jared Moskowitz a întrebat de ce Comisia nu îl audiază chiar atunci pe Hunter Biden. "Martorul a acceptat invitaţia preşedintelui. Se întâmplă ca martorul să fie aici", a spus Moskowitz. "Haideţi să votăm. Haideţi să votăm. Cine vrea să-l audieze pe Hunter chiar acum, astăzi?", a întrebat Moskowitz.

Hunter Biden a părăsit audierea la scurt timp după aceea.

Avocatul său, Abbe Lowell, a făcut o scurtă declaraţie reporterilor după aceea.

"Ne-am oferit să lucrăm cu comisiile Camerei pentru a vedea ce şi cum ar putea fi furnizate informaţii relevante pentru orice anchetă legitimă", a declarat Lowell. "Primele noastre cinci propuneri au fost ignorate. Apoi, în noiembrie, au emis o citaţie pentru o depoziţie în spatele uşilor închise, o tactică pe care republicanii au folosit-o în mod repetat în mod abuziv în cruciada lor politică de a scurge selectiv informaţii şi de a le încadra greşit", a arătat avocatul.

Republicanii din Camera Reprezentanţilor au emis o citaţie pentru ca Hunter Biden să se prezinte pentru o depoziţie cu uşile închise la 13 decembrie, în cadrul anchetei de punere sub acuzare a tatălui său. Hunter Biden a declarat că ar fi dispus să depună mărturie public, dar legislatorii au respins această idee, spunând că trebuie să se supună şi unei depoziţii private pe lângă orice mărturie publică.

În ziua în care era programată depoziţia, Hunter Biden a apărut în faţa Capitoliului şi a făcut declaraţii publice reporterului, dar nu s-a prezentat la audierea cu uşile închise din faţa Comisiei.

CITEȘTE ȘI Hunter Biden refuză să dea curs unei citaţii de a fi audiat în Congres cu uşile închise, în timp ce republicanii se pregătesc să voteze declanşarea procedurii de destituire a tatălui său

În general, plenul Camerei Deputaţilor organizează un vot pentru o rezoluţie de sfidare a Congresului, pe care apoi o direcţionează pentru certificare unui procuror american. Punerea în aplicare a rezoluţiilor privind sfidarea Congresului se face, în general, de către Departamentul de Justiţie.

Din 2008, Camera a cerut reţinerea a 10 persoane pentru sfidarea Congresului, însă Departamentul de Justiţie a solicitat punerea sub acuzare a doar două dintre acestea: Steve Bannon şi Peter Navarro, consilieri ai fostului preşedinte republican Donald Trump. Bannon a fost condamnat la patru luni de închisoare, deşi a făcut apel. Navarro a fost condamnat în septembrie 2023.

Niciun membru al familiei unui preşedinte în exerciţiu nu a fost reţinut pentru sfidarea Congresului, potrivit datelor existente.

Sfidarea Congresului se pedepseşte cu o amendă de până la 100.000 de dolari şi cu închisoare de la una la 12 luni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.