Fiul preşedintelui american Joe Biden, Hunter Biden, a depus dat în judecată postul Fox News, care a produs în 2022 un serial despre un proces fictiv cu privire la corupţie internaţională folosind imagini intime ale reclamantului, potrivit unui document judiciar făcut public la începutul săptămânii, relatează AFP.
”Procesul lui Hunter Biden”, un miniserial de şase episoade, a fost difuzat în 2022 la Fox Nation - platforma de sharing a canalului preferat al conservatorilor americani, o propirtate a imperiului media al familiei Murdoch.
Programul avertiza telespectatorul cu privire la caracterul fictiv al procesului, prezentându-l pe fiul lui Joe Biden judecat de corupţie internaţională, acuzaţii formulate de ani de zile de către trumpişti care arată cu degetul legături de afaceri din trecut ale lui Hunter Biden cu Ucraina şi China.
Aceste acuzaţii nu au condus vreodată, pentru moment, la urmăriri în justiţie.
IMAGINI INTME FURATE
Serialul folosea imagini în care Hunter Biden apare nud şi în timpul unor relaţii intime, pentru a-l ”umili, hărţui, răni şi a-i murdări reputaţia”, se arată în plângere, datată duminică şi depusă la un tribunal civil de la New York în vederea unui proces al cărui scop este obţinerea unor reparaţii.
Aceste imagini proveneau de un laptop lăsat la un reparator IT de către Hunter Biden, pe care nu l-a mai recuperat niciodată.
Conţinutul laptopului a circulat ulterior şi a făcut obiectul unor vaste teorii ale complotului.
Poatul Fox News - dat în judecată cu privire la divulgare pornografică, îmbogăţire nedreaptă şi prejudiciu moral - a apreciat luni că ”această acţiune în justiţie, motivată integral de consideraţii politice, este lispsită de orice fundament”.
Postul grupului Murdoch subliniază că Hunter Biden nu s-a plâns niciodată înainte să trimită o notificare oficială, la sfârşitul lui aprilie 2024, şi că serialul a fost retras atunci ”din precauţie”.
Ulterior Hunter Biden a fost găsit vinovat de către un juriu de deţinere ilegală a unei arme de foc într-un peroces federal care a pus reflectoarele asupra unor ani de dependenţă de alcool şi de droguri - cocaină şi crack.
El urmează să compară în septembrie în alt dosar, de fraudă fiscală, un proces care riscă să pună în dificultate campania prezidenţială a tatălui său.
Potrivit avocaţilor săi, fragmente din serial şi linkuri de promovare contunuă să circule pe Internet.
Fox News a fost arătat cu degetul cu privire la faptul că a alimentat dezinformări cu privire la pandemia covid-19 şi a fost folosit ca ”megafon” al falsei teze dragi lui Donald Trump a unor alegeri prezidenţiale trucate, în 2020, în favoarea lui Joe Biden.
În 2023, postul a fost nevoit să plătească suma fabuloasă de 787,5 de milioane de dolari producătorului de maşini de vot electronic Dominion Voting Systems, aflat în centrul acestei false teorii, pentru a scăpa de un proces.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.