Când s-a aşezat lângă Hillary Clinton, nici prin gând nu-i trecea că discuţia va merge în această direcţie, însă ministrul galez Jeremy Miles, care şi-a declarat deschis homosexualitatea, s-a trezit că i se oferă un "blind date" (o întâlnire la prima vedere), relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministrul din Ţara Galilor s-a aşezat lângă Hillary Clinton - fost secretar de stat american, fostă primă-doamnă şi fostă candidată la preşedinţia SUA - la un eveniment care avea loc la Universitatea din Swansea. Jeremy Miles i-a mulţumit fostei prime-doamne pentru că a făcut referire la drepturile LGBT într-un discurs pe care îl ţinuse, înainte de a-i explica că este primul ministru dintr-un guvern al Ţării Galilor care şi-a declarat deschis homosexualitatea.

"M-a întrebat dacă am un partener, iar eu eram proaspăt despărţit la acel moment, iar ea s-a oferit foarte amabil să mă prezinte unora dintre prietenii ei. Inclusiv - nu-i voi menţiona numele - dar un lider mondial", a povestit Jeremy Miles. "Nu am spus da, am crezut că ar fi fost un pas prea departe", a mărturisit el.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Într-un podcast la BBC Radio Wales, ministrul educaţiei şi al limbii galeze a declarat că în tinereţe a resimţit lipsa unor modele pozitive de roluri gay, iar familia sa "nu vorbea absolut deloc despre asta" la vremea respectivă. A fost o cale lungă de la perioada sa de adolescent la Ystalyfera Comprehensive School din Swansea, unde spune că se ducea la culcare dorindu-şi să se trezească şi "să nu fie homosexual", până la a-şi declara public orientarea sexuală.

"Ştiam că sunt diferit şi nu ştiam exact în ce fel, dar ştiam că sunt diferit. Şi, evident, când am devenit adolescent, aveam un sentiment mult mai puternic că sunt homosexual, dar nu vedeai asta nicăieri, nu se vorbea deloc despre asta la şcoală. Familia mea nu vorbea absolut deloc despre asta. Iar când am recunoscut public, mult mai târziu, a fost incredibil de dureros", a mărturisit ministrul Jeremy Miles.

"A fost o lungă perioadă de timp când aş fi dat orice să nu mă simt aşa. Obişnuiam să mă duc la culcare rugându-mă să mă trezesc că nu voi fi homosexual. Acest lucru s-a schimbat acum, evident, din fericire. Dar astfel de lucruri îşi lasă amprenta. Şi cred că, dacă ar fi să mă uit în urmă la viaţa mea când eram mai tânăr, cred că probabil mi-a afectat încrederea în mine, în ceea ce aş putea realiza, ceea ce ar trebui să-mi propun să fac", a spus Jeremy Miles.

Miles s-a înscris în Partidul Laburist la 16 ani, apoi a studiat dreptul la New College, Oxford. Acum, în calitate de ministru al educaţiei, Miles spune că frământările sale ca adolescent i-au adus convingerea fermă de "a face ca şcoala să fie incluzivă pentru toată lumea".

Guvernul galez analizează în prezent "directive pentru a sprijini şcolile, pentru a sprijini tinerii trans şi comunitatea şcolară în general", care speră să fie publicate înainte de sfârşitul anului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.