Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump şi rivala sa democrată, vicepreşedinta Kamala Harris, sunt efectiv la egalitate cu două luni înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, potrivit unui sondaj naţional realizat de The New York Times şi Siena College, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Trump are un avans de un punct procentual, 48%-47%, faţă de Harris, potrivit sondajului publicat duminică, o diferenţă care se încadrează în marja de eroare de trei puncte a sondajului, ceea ce înseamnă că este posibilă victoria oricăruia dintre candidaţi în alegerile din 5 noiembrie.

În timp ce campania lui Trump a trecut printr-o perioadă relativ dificilă în săptămânile care au urmat retragerii preşedintelui democrat Joe Biden din cursă, în iulie, cele mai recente sondaje indică faptul că nucleul bazei sale de sprijin rămâne constant.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Sondajul a arătat în special că alegătorii consideră că trebuie să afle mai multe despre Harris, în timp ce opiniile lor despre Trump sunt în mare parte stabilite. În sondaj, 28% dintre alegătorii probabili au declarat că au nevoie de mai multe informaţii despre candidata democrată, în timp ce doar 9% au spus acelaşi lucru despre Trump.

Sondajul arată că dezbaterea prezidenţială de marţi ar putea fi un moment crucial.

Harris va avea ocazia să ofere mai multe detalii despre politicile pe care le are în vedere, în timp ce se va confrunta cu Trump pe parcursul a 90 de minute. Cursa este atât de strânsă, încât chiar şi un impuls marginal pentru oricare dintre candidaţi ar putea fi semnificativ.

De când Harris l-a înlocuit pe Joe Biden în fruntea listei democrate, Kamala Harris şi-a intensificat mitingurile electorale, dar şi-a limitat apariţiile fără scenariu şi a redus la minimum interviurile cu presa, încercând să îşi consolideze sprijinul în rândul unei părţi esenţiale a bazei sale, clasa muncitoare şi albii din mediul rural.

Cifrele-cheie din ultimul sondaj sunt similare cu cele din ultimul sondaj comparabil New York Times/Siena College, publicat la sfârşitul lunii iulie. În acel sondaj, Trump avea, de asemenea, un avans de un punct procentual, o diferenţă care se încadrează în marja de eroare.

Sondajele din cele şapte state-cheie care vor determina câştigătorul alegerilor prezidenţiale arată, de asemenea, o cursă extrem de strânsă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.