Republicanul Donald Trump şi vicepreşedintele democrat Kamala Harris s-au pregătit să se întâlnească pentru prima dată marţi seară în cadrul singurei dezbateri dintre ei programate în campania prezidenţială din SUA, un moment-cheie într-o competiţie strânsă. O astfel de probă, în iunie, s-a dovedit a-i fi fatală politic preşedintelui Joe Biden, care s-a retras din cursă, la presiunea partidului, după o prestaţie dezamăgitoare în faţa fostului preşedinte Trump, versat în faţa camerelor de televiziune .

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Dezbaterea televizată la nivel naţional, care începe la ora locală 21.00 (miercuri, 4.00 ora României), are loc cu doar opt săptămâni înainte de alegerile din 5 noiembrie şi cu câteva zile înainte de începerea votului anticipat în unele state.

Fostul preşedinte Trump a declarat că va pune în contrast politicile de stânga propuse de Harris în candidatura sa prezidenţială eşuată din 2020 cu poziţiile mai centriste pe care le-a susţinut acum. „Nu ştii la ce să te aştepţi. Ea şi-a schimbat toate politicile de-a lungul anilor”, a declarat el pentru NBC News într-un interviu telefonic.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Harris, în schimb, a indicat că va atrage atenţia asupra obiceiului lui Trump de a minţi. „Donald Trump are o problemă reală cu adevărul”, a scris ea într-o postare pe reţelele sociale marţi dimineaţă. Campania ei a lansat un videoclip în care apare fostul preşedinte Barack Obama ridiculizând afirmaţiile false ale lui Trump cu privire la dimensiunile mulţimilor la evenimentele sale.

Harris va vorbi, de asemenea, despre planurile sale de a reduce cheltuielile zilnice ale americanilor, au declarat consilierii de campanie.

CITEȘTE ȘI CNN: 6 aspecte care sunt de urmărit în dezbaterea dintre Kamala Harris şi Donald Trump

O MIZĂ CRUCIALĂ PENTRU HARRIS

Întâlnirea este deosebit de importantă pentru Harris, sondajele de opinie arătând că mai mult de un sfert dintre alegătorii potenţiali consideră că nu ştiu încă suficient despre ea.

Dezbaterea îi oferă lui Harris, un fost procuror, şansa de a-şi prezenta argumentele împotriva lui Trump, ale cărui condamnări pentru infracţiuni grave, susţinerea deschisă a susţinătorilor condamnaţi în atacul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului SUA şi minciunile frecvente oferă un teren fertil.

Va fi prima întâlnire dintre cei doi candidaţi şi urmează după săptămâni de atacuri personale la adresa lui Harris din partea lui Trump şi a aliaţilor săi, care au inclus insulte rasiste şi sexiste.

Consilierii lui Trump şi colegii republicani l-au îndemnat să se concentreze pe nivelurile ridicate ale inflaţiei şi imigraţiei care au avut loc în timpul preşedinţiei democratului Joe Biden, deşi ambele au scăzut dramatic în acest an.

„Este pregătit să vorbească despre motivul pentru care viaţa ta a fost mai bună atunci când el a fost în funcţie”, a declarat Lara Trump, nora candidatului, la CNN.

CE POT FACE DEZBATERILE PREZIDENŢIALE

Dezbaterile prezidenţiale nu schimbă neapărat părerea alegătorilor, dar pot transforma dinamica unei curse. Prestaţia lui Biden împotriva lui Trump în iunie a fost atât de dăunătoare, încât l-a determinat în cele din urmă să renunţe la campanie.

Într-o competiţie care s-ar putea reduce din nou la câteva zeci de mii de voturi în câteva state, chiar şi o mică schimbare în opinia publică ar putea modifica rezultatul. Cei doi candidaţi sunt efectiv la egalitate în cele şapte state de mare luptă, susceptibile de a decide alegerile, potrivit mediilor sondajelor de opinie compilate de New York Times.

„Kamala Harris are mai multe de câştigat şi mai multe de pierdut”, deoarece rămâne mai puţin cunoscută pentru mulţi alegători, a declarat Mitchell McKinney, fost consilier al Comisiei americane pentru dezbateri prezidenţiale.

Telespectatorii vor căuta să afle care este poziţia ei cu privire la diverse probleme. Dar, la fel de important, se vor uita să vadă cum se comportă faţă de Trump, care este deja bine cunoscut.

„A vorbit la teleprompter în ultimele 15 dăţi când am văzut-o, aşa că va fi interesant să vedem cum se descurcă cu întrebările”, a declarat Dave Boligitz, un administrator de spital din Philadelphia.

MICROFOANE TĂIATE

Dezbaterea de 90 de minute, găzduită de ABC News, va avea loc la National Constitution Center (Centrul Naţional al Constituţiei) din Philadelphia. După cum au convenit cele două campanii, nu va exista audienţă live, iar microfoanele vor fi închise atunci când nu este rândul unui candidat să vorbească.

Harris s-a pregătit în Pittsburgh încă de joi, organizând sesiuni simulate pe o scenă cu lumini, pentru a recrea mediul dezbaterii.

Trump s-a bazat pe discuţii informale cu consilierii, apariţii în campanie şi interviuri cu presa pentru a se pregăti, fosta congresmenă democrată Tulsi Gabbard - care a avut un schimb de replici memorabil de ostil cu Harris într-o dezbatere prezidenţială democrată în 2019 - oferindu-i sfaturi. Într-o convorbire cu reporterii, Gabbard a declarat că Trump o va trata pe Harris la fel ca pe orice alt adversar. „Preşedintele Trump respectă femeile şi nu simte nevoia să fie condescendent sau să le vorbească femeilor în alt mod decât ar vorbi unui bărbat”, a spus ea.

CE ESTE DE AŞTEPTAT

În timp ce orice schimb de replici cu tentă de atac la persoană va atrage o atenţie deosebită, cei doi rivali sunt, de asemenea, susceptibili de a se certa pe teme bine definite. Avortul a fost o problemă majoră pentru Harris şi democraţi începând din 2022, când Curtea Supremă a SUA - condusă de trei persoane numite de Trump - a eliminat dreptul la această procedură la nivel naţional printr-o decizie extrem de nepopulară.

Harris a încercat, de asemenea, să îl lege pe Trump de Proiectul 2025, un proiect politic conservator care propune extinderea puterii executive, eliminarea reglementărilor de mediu şi interzicerea transportului de pilule pentru avort peste graniţele statului, printre alte obiective de dreapta.

Trump a oferit o retorică schimbătoare cu privire la avort, distanţându-se în acelaşi timp de Proiectul 2025, chiar dacă mulţi dintre foştii săi consilieri au fost implicaţi în acest efort.

Este de aşteptat ca Trump să evidenţieze sprijinul acordat în trecut de Harris - pe care l-a dezminţit de atunci - pentru poziţii de stânga, cum ar fi interzicerea fracturării hidraulice, prezentând-o fie ca pe o persoană inconstantă, care îşi schimbă poziţiile în funcţie de oportuniţăţi, fie ca pe o liberală extremistă care se deghizează.

CITEȘTE ȘI Cum se câştigă dezbaterile prezidenţiale americane. Şase decenii de glume, răstălmăciri şi derapaje
CITEȘTE ȘI AFP: Dezbaterile prezidenţiale televizate care au răsturnat voturile americanilor

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.