Mişcarea islamistă palestiniană anunţă miercuri că le-a trimis mediatorilor noi ”idei” în vederea încetării Războiului în Fâşia Gaza, devastată de aproape nouă luni de condlict armat cu Israelul, relatează AFP.
Cabinetul lui Benjamin Netanyahu a confirmat, într-un comunicat, că ”evalua” ”comentarii” ale Hamas cu privire la un acord în vederea unei eliberări a unor ostatici ţinuţi în Fâşia Gaza şi că le va răspunde mediatorilor.
Cele două părţi sunt supsue unor presiuni internaţionale tot mai mari să ajungă la un armistiţiu, în contextul în care bilanţul războiului creşte, iar condiţiile de trai ale palestinienilor în Fâşia Gaza se deteriorează zilnic.
Hamasul a anunţat că a ”schimbat câteva idei cu fraţii mediatori cu scopul de apune capăt agresiunii împotriva poporului (său) palestinian”.
Preşedintele american Joe Biden a evocat recent un proiect al unui acord, pe care l-a prezentat ca fiind israelian, care prevede un armistiţiu şi eliberarea tuturor ostaticilor.
Hamasul insistă, la rândul său, asupra faptului că orice acord este necesar să includă un armistiţiu - permanent - şi o retragere totală a trupelor israeliene din Fâşia Gaza.
Războiul în Fâşia Gaza a fost declanşat de un atac fără precedent al Hamas, la 7 octombrie, în sudul Israelului, care a antrenat moartea a 1.195 de persoane, manjoritatea civili, potrivit unui bilanţ înrtocmit de AFP în baza unor date oficiale israeliene.
În acest atac, 251 de persoane au fost răpite, iar 116 sunt ţinute în cntinuare în Fâşia Gaza, dintre care 42 sunt moarte, potrivit armatei.
Ca represalii, Iaraelul a lansat o ofensivă în Fâşia Gaza care s-a soldat cu 37.925 de morţi, în principal civili, potrivit Ministerului Sănătăţii din Guvernul Fâşiei Gaza, condusă de Hamas.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.