Paisprezece ostatici ţinuţi în Fâşia Gaza de Hamas urmează să fie eliberaţi sâmbătă, în schimbul a 42 de deţinuţi palestinieni, în a doua zi a unui armistiţiu, în baza unui acord între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, anunţă oficiali israelieni, relatează AFP.
Vineri, în prima zi a acestui acord, 13 ostatici israelieni - femei şi copii - au fost eliberaţi în schimbul eliberării a 39 de deţinuţi palestinieni - femei şi copii.
În afară de ostaticii israelieni, zece cetăţeni thailandezi şi un filipinez au fost eliberaţi vineri de Hamas.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Patru dintre aceste persoane nu au fost confirmate niciodată ca ostatice de către autorităţile israeliene.
Armistiţiul a fost respectat în tot acest răstimp în Fâşia Gaza, potrivit AFP.
Noi eliberări ale unor ostatici Hamas şi de deţinuţi palestinieni din închisori israeliene urmează să aibă loc sâmbătă.
Primii 24 de ostatici eliberaţi de Hamas au fost aduşi în Israel prin Egipt.
”Acesta doar un început, dar pentru moment lucrurile decurg bine”, declara vineri preşedintele american Joe Biden, apreciind că există ”ţanse reale” de prelungire a armistiţiului.
În zilele următoare ne aşteptăm ca zeci de ostatici să se întoarcă la familiile lor”, declara el.
”În Fâşia Gaza se mai află aproximartiv 215 ostatici”, anunţă un purtător de cuvânt al armatei israeliene, Doron Spielman.
”Nu ştim, în multe czuri, dacă sunt morţi sau în viaţă”, declară el.
Între ostaticii rămaşi în enclavă se află 20 de cetăţeni thailandezi, anunţă sâmbătă Ministerul thailandez de Externe.
Bangkokul îşi exprima speranţa ca aceştia ”să fie trataţi omeneşte şi eliberaţi teferi cât mai rapid posibil”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.