Guvernul spaniol a început miercuri negocieri cu Guvernul regional separatist din Catalonia - pentru prima oară în şapte ani -, însă poziţiile lor rămân diametral opuse, în pofida acestui semn de destindere, relatează AFP.
Cele două delegaţii s-au întâlnit la sediul Guvernului regional catalan, la Barcelona, într-o comisie bilaterală care nu s-a mai reunit din 2011.
Reactivarea acestei comisii a fost decisă de noul premier socialist Pedro Sanchez şi şeful separatist al Executivului catalan Quim Torra pe 10 iulie, la Madrid.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Pe ordinea de zi a întâlnirii se aflau probleme de finanţare, investiţii în infrastructură, dar delegaţii catalani voiau să vorbească mai ales despre politică.
Ei cer să poată organiza un referendum de autodeterminare şi reclamă eliberarea liderilor separatişti catalani aflaţi în detenţie provizorie, înainte să fie judecaţi din cauza rolului pe care l-au jucat în tentativa de secesiune a Cataloniei în octombrie.
Guvernul socialist al lui Pedro Sanchez consideră, la fel ca predecesorul său conservator, că Legea fundamentală spaniolă nu permite un referendum de autodeterminare. El refuză, de asemenea, să intervină în funcţionarea justiţiei.
Însă speră să ajungă la un nou acord pe tema relaţiilor între Catalonia şi Guvernul central, care să fie supus unui referendum.
”Nu este vorba despre a ne înfrunta, ci de ajunge la un consens larg care să reprezinte 80 până la 100% din voinţa societăţii”, a declarat ministrul spaniol al Politicii Teritoriale Meritxell Batet, care conduce delegaţia de la Madrid.
La venirea sa la putere, la începutul lui iunie, în urma adoptării unei moţiuni de cenzură contra predecesorului său Mariano Rajoy, Pedro Sanchez a promis o normalizare a relaţiilor cu separatiştii care au proclamat ”republica Catalonia” pe 27 octombrie.
Însă separatiştii, care au votat moţiunea de cenzură şi de care depinde longevitatea Guvernului, îi cer mai mult decât vorbe.
”Trebuie să avem răbdare, pentru că acest lucru nu se va rezolva de la o zila alta, însă ei trebuie să facă paşi înainte”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Guvernului catalan, Elsa Artadi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.