Premierul olandez Mark Rutte a prezentat duminică scuze - pentru prima oară - în numele Guvernului cu privire la persecutarea evreilor în Olanda în al Doilea Război Mondial, relatează AFP.
”Acum, cât ultimii supravieţuitori sunt încă printre noi, prezint astăzi (duminică) scuzele mele, în numele Guvernului, faţă de acţiunea autorităţilor la acea vreme”, a declarat Mark Rutte.
Premierul olandez a prezentat scuze evreilor în cadrul unui omagiu naţional, la Amsterdam, cu o zi înainte de marcarea a 75 de ani de la eliberarea de către Armata Roşie a lagărului nazist de exterminare de la Auschwitz, la 27 ianuarie 1945.
Este pentru prima oară când Guvernul prezintă scuze cu privire la persecutarea evreilor în Olanda şi deportarea lor masivă în lagărele morţii.
Din cei 140.000 de evrei câţi se aflau în ţară atunci, 102.000 nu au supravieţuit.
Problema a fost ridicată în 2012 de către unii lideri politici, însă premierul Mark Rutte aprecia atunci că nu există suficiente informaţii cu privire la acţiunea Guvernuui de la acea vreme şi nici ”o susţinere suficient de largă” care să justifice prezentarea unor scuze în mod oficial.
În 2000, premierul de atunci Wim Kok a prezentat scuze cu privire la ”primirea glacială” a supravieţuitorilor din lagăre la întoarcerea lor în Olanda, ocupată de nazişti din 1940 în 1945.
”Instituţiile noastre guvernamentale nu au acţionat ca paznici ai justiţiei şi securităţii”, a declarat duminică Rutte, adăugând că ”prea mulţi funcţionari olandezi au executat ordinele ocupantului”.
”Consecinţele amare ale elaborării registrelor (cu evrei) şi expulzările nu au fost suficient recunoscute şi nici recunoscute la timp”, a continuat Mark Rutte.
”Pe ansamblu, a fost prea, prea puţin. Prea puţină protecţie. Prea puţin ajutor. Prea puţină recunoaştere”, a adăugat el.
”La 75 de ani de la (eliberarea lagărului de la) Auschwitz, antisemitismul este în continuare printre noi. Exact de aceea este necesar să recunoaştem deplin ceea ce s-a întâmplat la acea vreme şi să o spunem cu voce tare”, a mai declarat premierul olandez.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...