Marea Britanie ar putea să retragă anumite clauze din controversatul proiect de lege cu privire la piaţa internă care, recunoaşte ea, încalcă Acordul Retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană, în cazul în care negocierile cu UE avansează, a anunţat luni Guvernul lui Boris Johnson, relatează Reuters.
Londra şi Bruxellesul discută într-un Comitet Comun o implementare a acestui acord în vederea garantării aplicării acestuia, cât şi a protocolului cu privire la Irlanda de Nord.
UE consideră că anumite elemente ale acestei controversate lege cu privire la piaţa internă britanică - menite să apere integritatea comercială a Regatului Unit în opinia Londrei - încalcă acordul Brexitului, încheiat în ianuarie.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”În cazul în care soluţiile avute în vedere în cadrul acestor negocieri sunt validate, Guvernul britanic va fi dispus să retragă clauza 44 din legea privind piaţa internă cu privire la declaraţiile de export. Guvernul britanic va fi de asemenea dispus să dezactiveze clauzele 45 şi 47 cu privire la ajutoarele publice”, a anunţat într-un comunicat Guvernul britanic.
”Progrese bune continuă să se înregistreze cu privire la decizia referitoare la natura bunurilor care prezintă riscul de a intra pe piaţa europeană”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...