Guvernul britanic a aprobat, miercuri, după o şedinţă maraton, acordul pentru Brexit, de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Anunţul a fost făcut de către premierul Theresa May.

Ea a declarat că guvernul a avut „o dezbatere lungă, detaliată şi pasională”, adăugând că acordul „este cea mai bună versiune care a putut fi negociată”, scrie The Guardian.

„Decizia nu a fost luată uşor”, a declarat May. „Cred cu tărie că acest lucru este în interesul întregii Marii Britanii”, a precizat ea, adăugând că va oferi mai multe detalii joi, în Parlament.

Aprobarea Guvernului este necesară în vederea permiterii organizării unui summit excepţional cu liderii europeni, cu scopul de a valida acordul. Acesta urmează să fie ratificat, ulterior, de parlamentele britanic, parlamentele naţionale  ale statelor din  UE şi în Parlamentul European, înainte de ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, la 29 martie 2019.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.