Guvernul Attal urmează să demisioneze în mod oficial marţi seara, însă va rămâne însărcinat să expedieze afacerile curente timp de ”câteva săptămâni”, în contextul în care stânga este divizată cu privire la candidatul său la Matignon, după ce o specialistă în modificări climatice, Laurence Tubiana, a fost catalogată prea ”compatibilă cu Macron” de către La France Insoumise (LFI), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Emmanuel Macron a anunţat Guvernul, reunit într-un ultim Consiliu de Minisştri, că va accepta la sfârşitul zilei demisia premierului şi echipei acestuia, au declarat AFP participanţi.

Şeful statului le-a spus că Guvernul urmează să fie însărcinat, începând din acel moment, să ”gestioneze afacerile curente” şi a sugerat că această situaţie ar putea ”dura o vreme”, ”câteva săptămâni”, aparent cel puţin până la sfârşitul Jocurilor Olimpice (JO), care se desfăşoară în perioada 26 iulie-11 august, potrivit aceloraşi surse.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Gabriel Attal a promis - după doar şase luni în post - să asigure ”până în ultimul moment” ”continuitatea statului”.

Tabăra prezidenţială consideră că ”viitorul urmează să fie scris”, după ce a ”evitat ceea ce este cel mai rău”, a insistat el.

Această demisie va permite membrilor Guvernului aleşi deputaţi să-şi preia mandatul parlamentar şi să participe la alegerea preşedinţiei Adunării Naţionale joi, iar vineri şi sâmbătă la atribuirea posturilor strategice la Palatul Bourbon.

PACT LEGISLATIV?

Ei urmează să se înhame la construirea unei majorităţi alternative stângii.

Emmanuel Macron a subliniat că este ”responsabilitatea” taberei sale ”să pună pe masă o poziţie în vederea unei coaliţii majoritare sau a unui pact legislativ larg”, potrivit unui participant la şedinţa Consiliului de Miniştri.

Un ”pact legislativ” este ceea ce elaborează în ultimele zile Laurent Wauquiez, liderul noului grup Les Republicains (LR, dreapta) în Adunarea Naţională, "La Droite républicaine".

El refuză orice ”coaliţie guvernamentală”, însă a prezentat mai multe măsuri cu privire la muncă şi la autoritatea care poate aduna unii deputaţi din fosta majoritate.

O parte a macroniştilor aderă la această manevră şi a anunţat că aderă.

Aceste propuneri legislative ”sunt foarte interesante şi merită să le discutăm”, a declarat ministrul în exerciţiu de Interne Gérald Darmanin într-un mesaj adresat colegilor săi deputaţi din Renaissance, consultat de AFP.

Însă ”blocul de centru”, împărţit între aripa sa dreaptă şi aripa sa stângă, face un joc de echilibristică.

”Câte câştiguri sunt la dreapta şi câte pierderi sunt la stânga? Subiectul este o lărgire, ci nu adunări sau scăderi”, subliniază un consilier ministerial.

Aceleaşi discuţii au loc cu privire la preşedinţia Adunării. În cazul încheierii unui acord cu dreapta, o candidatură ca cea a preşedintei în exerciţiu a Adunării Yaël Braun-Pivet ar putea obţine mai multe voturi decât stânga.

Însă alte personalităţi sunt evocate în privinţa ocupării acestui post - ca de exemplu Naïma Moutchou de la Partidul Horozons sau Geneviève Darrieussecq de la MoDem.

Charles de Courson, reprezentantul grupului Liot (centru), şi-a anunţat în mod oficial candidatura.

Pe eşicherul stâng, negocieri în vederea prezentării unui candidat la postul de premier se tensionează în mod continuu, însă liderul LFI Jean-Luc Mélenchon a refuzat să le continue atât timp cât nu se găseşte un candidat comun la preşedinţia Adunării.

CONFLICT PS-LFI

Socialiştii, comuniştii şi ecologiştii au revenit în atac luni seara şi au propus o personalitate care provine din societatea civilă, Laurence Tubiana.

Această arhitectă a Acordului de la Paris din 2015 în lupta împotriva modificărilor climatice a fost citată să intre în Guvern în 2020, lucru pe care l-a exclus, fiind destul de critică faţă de poziţia lui Emmanuel Macron în lupta împotriva încălzirii globale.

LFI respinge această propunere.

”Dacă acesta este efectiv profilul la care lucrează partenerii noştri, cad de pe scaun”, a declarat la France 2 Manuel Bompard.

Coordonatorul LFI consideră că această propunere ”nu este serioasă” şi îi bagă înapoi pe geam pe macronişti.

Deputata Sophia Chikirou, o apropiată a lui Jean-Luc Mélenchon, a părut să asocieze numele lui Laurence Tubiana acţiunii lui François Hollande, prin cuvinte ”atent” alese.

”Hollandismul este ca ploşniţele de pat: ai ales mijloacele mari să te debarasezi de ele (...), dar în câteva săptămâni te scarpini din nou”, a jignit ea pe X.

LFI nu poate ”să se impună în pofida tuturor”, i-a replicat liderul PS Olivier Faure la France Inter.

”Propunem un punct de reconciliere. Dacă alţii consideră că este un punct de diviziune, poate că voinţa de a guverna nu este întreagă” în rândul LFI, a subliniat liderul deputaţilor socialişti Boris Vallaud la France Info.

În mijlocul acestei încleştări, secretara generală a CFDT, Marylise Léon, a deplâns faptul că unii pornesc din nou ”în mod greşit”. ”Castingul este cea mai mică dintre grijile mele”, îşi exprimă ea regretul într-un interviu acordat AFP.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.