Trei sindicate spaniole ale şoferilor de camioane au respins, marţi, un pachet de ajutor guvernamental şi s-au alăturat grevei care durează de o săptămână împotriva creşterii preţurilor la combustibil. Această acţiune ar putea agrava deficitul de produse alimentare în supermarketurile din întreaga ţară, relatează Reuters.
Cele trei sindicate ale şoferilor de camioane s-au alăturat grevei după ce au decis că un pachet de sprijin guvernamental în valoare de 500 de milioane de euro oferit luni este imprecis şi nu este suficient pentru a compensa creşterea preţului motorinei.
Planul guvernamental care urmează să fie aprobat pe 29 martie ”nu precizează ce va cuprinde, cum va funcţiona şi, mai important, cât ajutor ar primi fiecare şofer de tir”, au menţionat cele trei sindicate într-un comunicat comun.
Costurile ridicate ale energiei, exacerbate de invazia rusă în Ucraina, au sporit creşterile preţurilor în general. Drept urmare, redresarea economică post-pandemie poate fi încetinită, iar populaţia mai multor ţări va fi nemulţumită.
Ministrul Transporturilor, Raquel Sanchez, a declarat, marţi, că guvernul spaniol ia în considerare reducerea preţului combustibilului.
Cele trei sindicate s-au alăturat unui grup independent de camionagii şi proprietari de camioane mici, care se autointitulează Platforma pentru Apărarea Transporturilor. Grupul a intrat în grevă pe 14 martie pentru reducerea taxelor şi relaxarea reglementărilor, susţinând că riscă ”în totalitate să dea faliment”.
Prima săptămână de grevă a provocat perturbări ale lanţurilor de aprovizionare în mai multe industrii şi deficit de anumite produse, precum lactate. Marţi, gigantul francez Danone şi producătorul de bere olandez Heineken au anunţat că ar putea fi nevoiţi să reducă producţia din cauza lipsei de materie primă.
Carmelo Gonzalez, preşedintele principalei asociaţii comerciale a transportatorilor din ţară, a declarat că transportul Spaniei ar putea să stagneze în cursul acestei săptămâni, deoarece până la 60% dintre şoferi au părăsit unele zone ale ţării.
Înalţi oficiali guvernamentali au respins iniţial protestele, spunând că platforma, organizată în principal prin intermediul reţelelor sociale, nu are reprezentanţi, iar ulterior au precizat că membrii săi sunt asociaţi cu grupuri de extremă dreapta. Însă reprezentanţii platformei au specificat că sunt nepartizani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.