Cel puţin 12 oameni s-au înecat după ce barca în care se aflau s-a scufundat, sâmbătă, în largul coastei vestice a Greciei, au transmis autorităţile, care au spus că 21 de persoane au fost salvate, potrivit Reuters.
Acesta este cel mai mare număr de decese înregistrat de Grecia, în ultimele luni, în criza migraţiei.
Elicopterele şi vasele pazei de coastă au cercetat zona din sud-vestul insulei Paxos pentru a găsi supravieţuitori. Autorităţile, care au ajuns în zonă după ce au primit un semnal de ajutor, au spus că pe barcă s-ar fi aflat până la 50 de persoane.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
De regulă, autorităţile greceşti detectează bărci cu migranţi care se îndreaptă spre insulele din est dinspre Turcia. Este mai puţin obişnuită prezenţa lor în vest.
Din 2015, în Grecia au ajuns dinspre Orientul Mijlociu peste 1 milion de oameni în căutare de azil. Anul trecut, aproximativ 74.500 de persoane au ajuns în Grecia, majoritatea pe mare, potrivit UNHCR (Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...